O parte destul de neglijată în istoria României este influenţa slavilor: nu neapărat influenţa ţărilor slave, precum Rusia sau Polonia sau influenţa liturghiei slavone, ci influenţa populaţiei slavice care trăia pe terioriul ţării noastre, coabitând cu românii.

Dovezi că au fost slavi pe aici sunt destule: fiecare judeţ din România are nume de locuri de origine slavă, mai multe sau mai puţine, dar există. De exemplu, fieful Miticălandiei, Judeţul Ilfov are un nume clar slav, iar locuri cu nume slave prin acest mic judeţ sunt destule: Ciorogârla (”râul negru”, nu are nici o legătură cu ciorile), Snagov (de la сняг, adică zăpadă), Ciocovaliştea, Colentina, Jilava etc.

Coabitarea nu e nici ea greu de dovedit: slavii îi numeau pe români “vlahi” (cu o formă de plural “vlas”), iar locurile în care locuiau “vlăsii”, uneori astfel de nume slave ale localităţilor care erau româneşti au rămas. Există astfel de toponime prin mai toată ţara: Vlăşcuţa (Argeş), Vlaha (Cluj), Vlahii (Constanţa), Vlăsceni (Dâmboviţa), Vlaşin (Giurgiu), Vlăhiţa (Harghita), Vlaşca (Ialomiţa), Moara Vlăsiei (Ilfov), Voloşcani (Vrancea), etc. Poate părea ciudat că în unele cazuri nu există vreo localitate slavă la mai puţin de câteva sute de km, dar slavii au locuit prin mai toată ţara înainte de a fi asimilaţi de români.

Şi ce am luat de la ei? Păi cam de toate: cuvinte, expresii, proverbe, folclor, mitologie, elemente de port tradiţional, tradiţii de orice fel, de la întâmpinarea cu pâine şi sare până la mâncatul colivei şi cozonacului şi de la zmei la vârcolaci. Probabil că jumătate din tot ce considerăm pur românesc este împrumutat de la slavi, dar de multe ori adaptat şi îmbunătăţit.

A existat o perioadă în care aşa-zişii patrioţi credeau că tot ce e românesc trebuie să fie de origine latină (până şi toponimele slave se explicau ca fiind latine, de exemplu Craiova ca venind din Castranova, iar Slatina ca fiind din latinescul Salatina), dar acum e mai la modă ca totul să fie moştenire de la daci.

De fapt, în multe domenii, ce am moştenit de la daci şi romani este insignifiant în comparaţie cu ce am împrumutat de la slavi. Puţine mituri şi obiceiuri s-au păstrat de la romani, şi chiar şi mai puţine de la daci. E adevărat că sunt unele părţi originale, dar nu par a fi moştenite din antichitate, iar asocierea lor cu puţinul pe care-l ştim despre daci este wishful thinking.

E greu de spus ce minunăţie i-a făcut pe români să-şi uite atât trecutul (a trebuit să împrumutăm până şi cuvântul Roma de la slavi, “Râm”), cât şi mai toată cultura de origine latină. În orice caz, nu a fost din cauza unui timp de pace şi prosperitate.

Alte articole:

Acest articol a fost postat la 21 August 2007 09:37 şi este pus în categoriile română, istorie. Puteţi urmări răspunsurile prin feedul RSS 2.0. Puteţi lăsa un răspuns sau un trackback de pe situl dvs.