În România, toată lumea se declară credincioasă, cu excepţia unei minorităţi de 8.500 de persoane (0,03%) care s-a declarat atei la ultimul recensământ. Dacă la noi, procentul celor care nu se asociază cu nicio religie abia dacă ajunge la 0,1%, în alte ţări, ei sunt majoritatea: de exemplu, în Estonia, 68% sau în Cehia 60%.

Dintre cei mai mult de 99,9% din români care aparţin unei religii, 23% se laudă că ar merge săptămânal la biserică. Dar ce se întâmplă cu restul? Cred ei oare într-adevăr în Dumnezeu?

Pentru majoritatea românilor, discuţia despre existenţa lui Dumnezeu pare a fi un subiect tabú: mulţi nu vor să discute, întrebând la rândul lor “ce ţi-a venit să întrebi asta?”. Vestea că cineva e ateu e întâmpinată cu o exclamaţie de uimire: “aoleu!”, de parcă ateismul ar fi vreo boală venerică.

O parte din cei care refuză să vorbească despre asta, nu vor să recunoască faptul că nu cred în Dumnezeu, din cauza ideii că ateu = comunist = răul întruchipat.

În concepţia multora, moralitatea nu poate fi desprinsă de religie, iar un ateu sigur trebuie să fie o persoană rea şi îngrozitoare, deşi dacă ne uităm pe statisticile din vest, ateii sunt mai educaţi şi dau mai puţine probleme autorităţilor.

România este de departe lider în Uniunea Europeană la procentul celor care declară că au credinţă în Dumnezeu. Dacă ar fi vreo legătură între moralitate şi religiozitate, atunci noi am trebui să fim mult mai puţin corupţi decât suedezii, care sunt foarte nereligioşi (doar 5% merg la biserică).

Alte articole:

Acest articol a fost postat la 12 Septembrie 2007 09:00 şi este pus în categoriile religie. Puteţi urmări răspunsurile prin feedul RSS 2.0. Puteţi lăsa un răspuns sau un trackback de pe situl dvs.