Un complex de inferioritate în România
În societatea românească, mai ales la elită, există un foarte puternic şi generalizat complex de inferioritate, mai ales faţă de europeni şi vestici. Acesta se manifestă în principal prin două variante:
1. românii, cu strămoşii lor daci au fost cel mai de seamă neam din istoria omenirii. Carpato-danubienii au cucerit toată lumea, din America până-n Japonia, romanii erau nişte daci pripăşiţi prin Laţium. De obicei, cei care susţin astfel de ipoteze, foarte puţin ştiinţifice, sunt şi naţionalişti: îl apără pe Codreanu şi/sau Antonescu, găsind vini pentru problemele României numai din afară.
Mai urmează şi elucubraţii despre ce s-ar fi întâmplat dacă nu am fi fost în condiţiile vitrege: dacă nu ar fi fost romanii, Imperiul Dacilor ar fi rămas un imperiu universal, dacă nu ar fi fost slavii, dacă nu ne-ar fi cotropit turcii, dacă nu ar fi fost fanarioţii, dacă nu ar fi venit ruşii, dacă nu ar fi fost comuniştii, etc. Chiar este nevoie de scuze? Nu s-ar gândi că am putea fi şi noi de vină?
2. exagerarea unor elemente negative: sunt persoane care susţin că România este cea mai rea ţară din lume, că nu se poate trăi în România, că toţi românii sunt hoţi, etc., mai ales când acea persoană vorbeşte cu un străin. De fapt, aceste persoane, care tot au un complex de inferioritate, încearcă să se scuze pe sine astfel: ei sunt altfel, nu ca majoritatea, şi de aceea critică pe toţi restul.
Concluzii
Extremismul (fie varianta 1, Românii sunt cei mai buni, fie varianta 2, Românii sunt cei mai răi) nu duce la nimic bun. Aceşti oameni (care din păcate sunt destul de numeroşi) nu pot să vadă cum sunt românii dintr-o perspectivă normală: nu sunt mai răi sau mai buni decât alte popoare. Fiecare naţiune are şi geniile şi uscăturile sale.
Varianta 1 e oarbă la părţile negative ale românilor (cei care sunt oile negre trebuie să fie ţigani, nici nu încape îndoială), iar varianta 2 e oarbă la părţile pozitive. Normal ar fi să vedem şi să ne mândrim de părţile pozitive, dar să nu fim orbi şi să credem că suntem perfecţi: nimeni nu e, iar dacă nu criticăm, nu putem să îmbunătăţim acele părţi.
Alte articole:
