Teoria politică a Şopârlianismului
Lumea politică modernă e complexă, însă Douglas Adams a reuşit să însumeze esenţialul într-o scurtă conversaţie, din Ghidul Autostopistului Galactic:
– Pe planeta sa, oamenii sunt oameni. Conducătorii sunt şopârle. Oamenii urăsc şopârlele şi şopârlele conduc oamenii.
– Ciudat, spuse Arthur, am crezut că ai spus că este democraţie.
– Dar este, spuse Ford. Este.
– Atunci, spuse Arthur, sperând că nu sună ridicol de obtuz, de ce nu renunţă oamenii la şopârle?
– Păi chiar nu le-a venit ideea asta, spuse Ford. Toţi trebuie să voteze, aşa că presupun că guvernul pe care l-au votat e aproximativ guvernul pe care-l vor.
– Vrei să spui că ei chiar votează şopârlele?
– Ah, da, spuse Ford dând din umeri, evident.
– Dar, spuse Arthur, ajungând la punctul esenţial, de ce?
– Pentru că dacă nu votează pentru o anumită şopârlă, spuse Ford, şopârla care nu trebuie s-ar putea să ajungă la putere.
Cam ăsta e motivul pentru care nu voi merge să votez la alegerile europene din noiembrie. Şopârla care nu trebuie (Becali) nu are decât să devină parlamentar european.
Pe moment alt sistem mai bun nu există. Democraţia cel puţin limitează puterea pe care şopârlele o au, iar puterea e temporară. Mai bine decât a avea o şopârlă dictator.
Alte articole:
