Mugabe în Zimbabwe
În Zimbabwe este o criză. Nimic neobişnuit, veţi spune: în Africa, în fiecare zi este câte o criză nouă. Dar Zimbabwe este un caz special, pentru că pe vremuri era printre cele mai dezvoltate ţări din zonă.
Fiind într-o zonă cam neprielnică, colonizarea a început mai târziu: au venit nişte colonişti albi (rasişti, evident) care şi-au construit nişte ferme şi care au condus ţara până la independenţa din 1980. O perioadă a mers chiar bine. De fapt, Zimbabwe era dată ca exemplu pozitiv: într-un continent flămând, erau în stare nu numai să-şi hrănească populaţia, ba chiar să şi exporte.
Mugabe, preşedintele de sorginte marxistă promitea să facă lucrurile să fie şi mai bune, pentru toţi. La început, vestul, îl priveşte chiar cu simpatie. Însă Mugabe, observând cum albii deţin jumătate din suprafaţa agricolă a ţării, a decis să confişte acele ferme şi să-i prigonească. Or fi învăţat ce-i rasismul de la albi.
Fermele au ajuns mai ales în mâinile prietenilor şi aliaţilor săi politici. Dar, odată cu proprietarii fermelor, au plecat şi cei care aveau cunoştinţe în întreţinerea fermelor: zimbabwenii sunt în mod tradiţional păstori, iar agricultura necesită ceva cunoştinţe specializate. Aşa s-a ajuns ca din ţară exportatoare să ajungă la o lipsă de alimente pe care o simt acum. Mugabe dă vina pe secetă, dar e clar că e mai mult decât atât.
Comunitatea internaţională a fost deranjată de rasismul din Zimbabwe, iar ajutoarele au fost oprite, mai puţin hrana distribuită de Naţiunile Unite. Companiile vestice evită să investească, deoarece nu este o investiţie sigură: Mugabe poate să confişte fabricile în orice moment. Speranţa de viaţă este una din cele mai mici din lume (37 de ani), inflaţia a ajuns deja la zeci de mii la sută, iar şomajul e de aproape 80%.
Acum Zimbabwe este destul de izolată, iar toată lumea aşteaptă colapsul şi înlocuirea lui Mugabe. Altă soluţie nu există pentru Zimbabwe: nu are resurse, să se dea mare şi tare ca Hugo Chavez, este prea puţin dezvoltată şi educată să reziste precum Cuba şi prea puţin disciplinată să devină un “rai comunist” precum Coreea de Nord.
Alte articole:
