Mai e nevoie de naţionalism?
Naţionalismul este dificil de definit, dar probabil cea mai simplă definiţie este “doctrina care te face să crezi că naţiunea ta este cea mai grozavă din lume”. Însă deseori naţionalismul este amestecat cu xenofobia şi extremismul.
Dar ce înseamnă naţionalismul românesc? E un amestec foarte heterogen: fiecare are părerea lui despre cum este naţiunea română. În general, înseamnă să crezi în una sau mai multe idei din acestea: unele sunt mai cunoscute, altele mai obscure, dar toate sunt autentice:
Cred că ne putem lipsi de toate aceste idei. Bucureştiul nu este murdar, urât şi zgomotos pentru că oamenii nu sunt naţionalişti, ci pentru că oamenii sunt necivilizaţi, iar autorităţilor nu le pasă. Corupţia nu se rezolvă prin naţionalism, ci printr-un pic de onestitate şi educaţie.
Civilizaţia nu înseamnă naţionalism sau totalitarism. Înainte de război, Eliade, Cioran şi Ionescu s-au asociat cu legionarii pentru că simţeau că România are nevoie de mai multă ordine. Da, în România e nevoie de ordine şi acum, dar ordinea trebuie să vină din noi, nu de la nivel înalt. Mă întreb ce aşteaptă cei care îi votează pe Vadim sau Becali? Că o singură persoană poate să schimbe o naţiune întreagă? Cum?
Schimbările durează zeci de ani, greu se schimbă oamenii, mai uşor e ca noua generaţie să fie altfel. Până atunci, nimic nu-l va face pe şoferul bucureştean să aibă răbdare şi să nu ţină apăsat pe claxon un minut întreg în timpul unui blocaj de circulaţie, făcând Bucureştiul singura capitală în Europa unde se întâmplă aşa ceva.
Alte articole:


September 7th, 2007 la 4:35 pm
[…] Însă istoria alternativă este ceva aparte: oameni rezonabili, care de altfel nu cred în prostii precum vrăjitorie şi bioenergoterapie sunt atraşi de idei măreţe despre strămoşii lor. Poate pentru că faptele de acum câteva mii de ani par un fel de poveşti pentru profani şi nu se pot dovedi false fără a cunoaşte bine cum se scrie istoria. […]
January 29th, 2008 la 2:37 am
Avem nevoie de un nationalism curat, nene. Unul civilizat, eliberat de ideile religioase, incapatinat si ferm.
January 29th, 2008 la 2:39 am
Si da, “Strămoşii noştri trebuie să fie fost măreţi. De ce? Pentru că sunt ai noştri!”
January 29th, 2008 la 2:45 am
Este ceva normal să ne mândrim cu ceea ce avem. Dar naţionalismul duce deseori la ignorarea ştiinţei.
Istoricii noştri sunt ignoraţi în mare în parte de Europa pentru că erau naţionalişti: puţini au fost corecţi. Dacă erau dovezi împotriva teoriei pe care o susţineau, pur şi simplu le ignorau.
Ce rost are să avem o imagine greşită despre istoria noastră, doar de dragul de a pretinde că strămoşii noştri au fost cei mai grozavi?
May 27th, 2008 la 3:05 pm
Eu cred ca este nevoide de nationalism cu e el asa amestecat si nu credeti ca toti cred asemenea ca sunt nationalisti din cauza celor mai de sus este o prostie maturitatea unui popor se manifestă în momentul când îşi acceptă istoria aşa cum este ea, bună ori rea „Natiunea este mai importanta ca Libertatea. Pierduta, Libertatea se recapata; dar Natiunea odata distrusa, este definitiv disparuta“.
June 8th, 2008 la 2:27 pm
Sunt acte de agresiune la adresa României şi a poporului român:
- distrugerea sentimentelor noastre naţionale;
- terfelirea a tot ce e românesc;
- bagatelizarea ideii de Patrie;
- impunerea unor practici sexuale contra naturii.
Să ne apărăm!
August 22nd, 2008 la 5:22 am
Eu nu gasesc autorul articolelor.
Ma scuzati,dar eu stiam ca numele autorului trebuie sa fie vizibil.
Chiar si pentru cei “computer iliterate”