Legea anti-fumat se transformă în legea pro-fumat

Guvernul anunţase o nouă lege anti-fumat care să ne aducă în Europa cu reglementările în legătură cu fumatul în public. Eram chiar entuziasmat că guvernului chiar îi pasă de sănătatea noastră.

Fumatul în restaurante şi localuri e interzis în mare parte din Europa, inclusiv Anglia, Franţa, Germania, Italia, Suedia, Norvegia, Finlanda şi altele.

Aşa vroiau să fie şi la noi, numai că legea s-a schimbat între timp, făcând reglementările să fie mult mai rele pentru nefumători decât sunt acum.

Acum, orice local trebuie să aibă în mod obligatoriu şi zone pentru nefumători. Începând din 2008, nu mai e nevoie să existe aceste zone: mai exact, fiecare local poate să decidă dacă este pentru fumători sau pentru nefumători. În practică, toate restaurantele şi localurile vor deveni cum au fost până acum un an, pentru fumători.

Proprietarii localurilor care au mai puţin de 100 de locuri pe scaune au dreptul să decidă, până la începutul anului viitor, dacă întregul spaţiu va fi destinat exclusiv fumătorilor sau nefumătorilor.

În vest, rezultatul interzicerii fumatului în restaurante şi baruri nu a fost scăderea vânzărilor acestora, ci doar scăderea numărului fumătorilor şi al cantităţii de ţigări vândute, aşa că mă întreb dacă lobby-ul producătorilor de ţigări ar fi avut ceva de-a face cu decizia de a schimba legea.

Alte articole:

  • Dreptul de a fotografia în public
  • Introducerea cenzurii religioase
  • Bătălia internetului
  • Împreună — Tillsammans — Together
  • Libertarianismul prost înţeles
  • 3 răspunsuri to “Legea anti-fumat se transformă în legea pro-fumat”

    1. J.B spune:

      Tutunul se vinde legal pe toate pietele Europene, statele incaseaza bani frumosi .
      Daca tutunul nu este scos in afara legii, de ce sa fie fumatorii scosi in afara legii?!
      Se pot face localuri, cluburi, cafenele, spatii separate - in asa fel incat nefumatorii sa nu fie deranjati.
      Dar ai obliga pe fumatori sa iasa in pijama in fata unui hotel ca sa fumeze o tigare, este cel putin indecent si imoral - se intampla deja -

      Se instaureaza o discrimanare pentru o anume categorie de oameni - fumatorii - in timp ce homosexualii de expemplu au toate drepturile, ateii au toate drepturile, diversi predicatori exaltati au toate drepturile, betivi care comit zilnic crime , au toate drepturile.

      Ar trebui sa credem ca ii pasa cuiva de sanatatea Europenilor?
      Sa fim seriosi, ma ustura ochii de atata praf.
      Este doar o noua tactica de invrajbire care sa ne atraga atentia de la evenimente cu adevarat amenintatoare.
      Dezbina si conduce, o tactica veche de cand lumea.

    2. J.B spune:

      Intr-un stat democrat, nu poti scoate in afara legii cetateni care nu au comis nici o crima.
      Deasemeni, nu poti scoate in afara legii - caci asta se intampla - oameni care cumpara si consuma un produs care se vinde legal.
      Propun scoaterea TUTUNULUI in afara legii.
      Dar asta nu se va intampla, pentru ca NU despre sanatatea oamenilor este vorba.

      Dca am nimerit pe un site democrat, comentariile mele vor fi publicate.
      Dca nu, astepta-te sa se scoata si alte legi discriminatoare care s-ar putea sa te afecteze si pe tine.
      Nu este decat inceputul anti - democratiei si distragerea atentiei de la evenimente care se doresc a ramane neobservate.

    3. therock spune:

      J.b a punctat cel mai bine si cel mai clar.. o noua tactica de a sustrage atentia de la evenimente importante si alte lucruri ce se intampla in aceaste lume.. si nu numai o alta metoda de a se face alti bani pt. ca ar fi introduse alte taxe si alea,alea..

      PS: daca sunt cu un grup de prietenii eu sunt nefumator,dar ei fumatori toti . merem intr-un local si acolo gasim spatiu fumoator-spatiu nefumator.. acuma e o “dilema” eu ma duc la nefumatori si ei la fumatori .. si vb prin mobile.. normal ca eu am sa ma duc cu ei la fumatori.. si inca ceva nu cred ca le pasa la nimeni de sanatatea noastra a omenilor de rand .. si acuma le-a venit in secolul 21 cand deja e deja stricat totul.. ..daca tot vrea sa scoata fumaul .. sa interzica comercializarea tigarilor simplu si la obiect..
      De tehnologie nu se ia nimeni ca se indreapta spre o panta descendenta si intr-o directie mult gresita(parerea mea personala). Este buna tehologia dar nu asa repede cum se inatmpla acuma si in anumite domenii : sanatate de exmplu si altele ar trebuii nu in dezvoltarrea cat mai multo telefoane mobile , plasme si asa mai departe .. din pacate asta e viata ..si e din ce in ce mai rea..
      o zi buna

    Lasă un răspuns