Homofobia în România; despre interzicerea căsătoriei între homosexuali

Neavând alte lucruri mai importante de discutat, parlamentarii noştri au început negocierile în legătură cu homosexualii.

Rezultatul negocierilor au fost că vor interzice căsătoriile între homosexuali, nu numai cele care s-ar putea face în România, ci şi cele care sunt făcute în ţările de lumea a treia care permit astfel de barbarii: Suedia, Norvegia, Olanda, Canada, unele regiuni din Statele Unite, etc.

Noul Cod Civil a fost propus de PD-L, dar hai să vedem ce spun şi reprezentanţii celorlalte partide. Indiferent de culoarea politică, toţi politicienii sunt împotriva “găozarilor”, după cuvântul foarte plastic al lui Băsescu:

  • Vanghelie (PSD) le recomandă homosexualilor să plece în Congo.
  • Becali (PNG) propune construirea unui ghetou pentru homosexuali, să-i izoleze de restul populaţiei.
  • Vadim (PRM) ar vrea interzicerea homosexualităţii, dar asta ne aşteptăm de la el.
  • partidul de buzunar al lui Voiculescu-Felix (PC) are un marş împotriva homosexualilor în fiecare an înainte
  • Eurodeputatul Radu Ţârle (PNL) crede că Parada homosexualilor de la Bucureşti este “o ruşine pentru România”

    Vanghelie are un pic dreptate, dar nu homosexualii ar trebui să plece în Congo, ci majoritatea, cea care are vederi de ţară africană faţă de minorităţile sexuale şi care ne fac să fim pe ultimul loc în Europa la acceptarea acestor minorităţi. (aşa spune un sondaj Eurobarometru publicat anul ăsta)

    Vrem să avem un nivel de trai ridicat şi o societate dezvoltată, dar în acelaşi timp, nu vrem să acceptăm valorile europene, printre care toleranţa faţă de minorităţile de orice fel este foarte importantă. Ne uităm cu jind la o ţară precum Suedia, dar pentru a ajunge ca ei e nevoie de o societate deschisă, care să accepte oamenii aşa cum sunt, nu să le impunem în stil nazist/comunist modul de viaţă.

    Suedia e ţara în care doar 7% din parlamentari au votat împotriva legii căsătoriile homosexuale; ţara în care 71% din oameni susţin căsătoriile homosexuale, iar 51% susţin chiar ca aceste cupluri să adopte copii. Biserica Suediei (luterană) susţine de asemenea existenţa căsătoriilor acestora, ba chiar le face în bisericile lor (dar le denumeşte altfel, pentru a le diferenţia de cele între un bărbat şi o femeie).

    Aici nu e vorba doar despre homosexuali, e vorba de acceptarea celor care sunt altfel decât noi, majoritatea. Acceptarea minorităţilor de orice fel, a ciudaţilor, a boemilor, a celor care au părul mov, care, până la urmă, contribuie şi ei la societatea noastră.

    Nu este întâmplător că societăţile care acceptă pe cei străini şi pe cei stranii sunt cele care s-au dezvoltat cel mai mult: San Francisco, Paris, New York, Londra, Hong Kong, Sidney: centrele mondiale au cele mai deschise societăţi, unde habotnicia nu are ce căuta.

    Avem de ales între două variante: occidentul luminat şi habotnicia balcanică ortodoxă.

  • 4 thoughts on “Homofobia în România; despre interzicerea căsătoriei între homosexuali”

    1. Toata lumea vorbeste despre faptul ca “suntem pe ultimul loc in Europa in X domeniu”. Este, intr-adevar, trist ca avem o economie slaba, ca avem un progres, poate, prea lent. Intr-un astfel de domeniu ar trebui sa ne simtim rusinati si sa luam atitudine.
      Faptul ca suntem pe ultimul loc in Europa la acceptarea homosexualitatii nu ne face mai prejos decat ceilalti europeni. Nu vom fi mai destepti daca i-am accepta, nu am avea un nivel de trai mai ridicat, nu am avea mai putini copii orfani si nici mai putina infractionalitate – ceea ce vreau sa spun e ca nu ar fi un progres pentru noi. Nu avem aceste probleme din cauza ca nu ii acceptam pe cei “stranii” – avem aceste probleme din cauza istoriei noastre, am fost mereu o tara de tranzitie, o tara expusa (inca de la romani cand eram la granita imperiului, continuand cu pozitionarea intre austro-ungari, rusi si turci si pana in zilele noastre cand sunt la granita UE). Centrele mari ale lumii au fost “linistite” – nu s-au dat razboaie dupa razboaie pe teritoriul lor, ceea ce li s-a permis sa se dezvolte. Europa poate dicta economia, poate dicta armata, dar nu are dreptul si nici puterea de a dicta constiinta oamenilor si nici in ceea sau Cine vor ei sa creada. De ce Europa (folosesc acest termen pentru ca se obisnuieste, ca si cum noi nu am face parte din Europa – fals) are dreptul sa spuna ceea ce este bine si ceea ce este gresit si noi nu? De ce trebuie sa ni se impuna ceea ce simtim? “Europa” este formata din oameni ca si noi. Au propriile interese si actioneaza ca atare. “Europa” a fost cea care ne-a declarat invinsi in cel de-al doilea razboi mondial si ne-a pus sa platim daune de razboi (plati care INCA afecteaza economia nationala) desi am intors armele impotriva germanilor si, intr-o mare masura, datorita NOUA Germania a capitulat, iar “Europa” a castigat razboiul. Europa NU detine adevarul suprem, iar noi avem dreptul sa-l spunem pe al nostru.
      In Romania nu sunt discriminati homosexualii – au aceleasi drepturi si indatoriri ca si oamenii obisnuiti. Nu este considerata o infractiune homosexualitatea. Si atunci, care este problema lor? Ca nu li se aproba casatoria? Atentie! Este o mare diferenta intre discriminare si incurajare a unui eveniment. A aproba casatoria intre persoane de acelasi sex inseamna a incuraja acest fapt.
      Peste 80% din cetatenii Romaniei sunt ortodocsi. Ortodoxismul este o religie, un crez. Religia nu ti-o poate impune nimeni. Nimeni nu iti poate impune in Cine sa crezi si ce sa crezi. Ca orice de pe lumea asta are legile sale fundamentale. Habotnicismul nu inseamna respectarea acestor legi. Daca nu crezi acele legi, nu ai ce cauta in acea organizatie/religie. Daca tu crezi ca altul este adevarul absolut nimeni nu te obliga sa-l urmezi pe acela – fiecare urmeaza adevarul in care el crede, iar in Romania peste 80% din populatie cred ca ortodoxismul este acel adevar (sau, cel putin, nu gaseste altul mai bun din moment ce nu isi schimba religia). Dupa religia ortodoxa, Dumnezeu, dupa ce l-a creat pe Adam, a creat-o pe Eva din coasta sa pentru a-i fi pereche – asta este una din legile fundamentale in aceasta religie. Dumnezeu i-a creat barbatului o femeie, nu un barbat. Deci, nu poate fi Biserica ortodoxa acuzata de habotnicism ca nu aproba casatoriile intre persoane de acelasi sex. E ca si cum le-ai interzice musulmanilor sa aiba mai multe sotii. E ca si cum le-ai impune evreilor sa creada in Hristos, dupa ce ei L-au omorat.
      Iar daca tot vorbim despre discriminare, de ce homosexualii au dreptul sa-si exprime dorintele, iar ceilalti nu daca sunt impotriva lor? Votul impotriva casatoriei homosexuale este doar o exprimare a unei opinii. Cand te duci sa votezi presedintele nimeni nu te acuza ca l-ai votat pe X si nu pe Y. Oare nu homosexualii ii discrimineaza pe cei care indraznesc sa nu fie de acord cu principiile lor?
      Iar despre faptul ca occidentul este luminat… lumina nu inseamna bani.

    2. Anunt cu mandrie anularea marsului poponar din Belgrad , inca o data Serbia e tara catre care privim cu jind . Sarbii sant strajerul normalititii intr o lume pervertita , nici romanii nu accepta aceste minti bolnave dar la presiunea UE ei primesc autorizatii pentru marsul bolnavilor psihic .

    3. … “Faptul ca suntem pe ultimul loc in Europa la acceptarea homosexualitatii nu ne face mai prejos decat ceilalti europeni”…

      - Ba ne face, pentru ca suntem în idei si toleranta în urma lor.

      … “Nu vom fi mai destepti daca i-am accepta”…

      - Sigur, mai destept te face numai cartea.

      …”nu am avea un nivel de trai mai ridicat, nu am avea mai putini copii orfani si nici mai putina infractionalitate – ceea ce vreau sa spun e ca nu ar fi un progres pentru noi.” …

      - Desi nu ne rezolva alte probleme, ar fi un mare progres … moral!

      … “Nu avem aceste probleme din cauza ca nu ii acceptam pe cei “stranii” ” …
      - Si nebunii zic de ceilalti ca sunt “stranii”

      … “avem aceste probleme din cauza istoriei noastre, am fost mereu o tara de tranzitie, o tara expusa (inca de la romani cand eram la granita imperiului, continuand cu pozitionarea intre austro-ungari, rusi si turci si pana in zilele noastre cand sunt la granita UE).”

      - Da, mereu altii sunt de vina, ce comod este.

      … “Centrele mari ale lumii au fost “linistite” – nu s-au dat razboaie dupa razboaie pe teritoriul lor, ceea ce li s-a permis sa se dezvolte.” …

      - Asa este, Franta n-a avut razboiul de 100 de ani pe teritoriul ei, nici razboaiele burgunde 25 de ani mai târziu timp de alti 20 de ani, nici un secol al XVI-lea de permanente razboaie cu Habsburgii, cu hughenotii si cu spaniolii, apoi iar cu habsburgii si spaniolii în razboiul de 30 de ani.
      Noroc cu Ludovic al XIV-lea, al XV-lea si al XVI-lea, care s-au dus prin vecini sa se bata si au adus o “pauza” de pace în tara. Care pauza s-a terminat cu revolutia franceza si Napoleon, adica alti 25 de ani de razboaie si distrugere economica. Apoi au pierdut razboiul franco-german, terminat cu asediul si bombardarea Parisului. Apoi cei 5 ani ai primului razboi mondial, care au distrus tot nordul Frantei si au costat viata a 1,3 milioane de francezi.
      Si Franta, unde era un singur rege absolutist, a avut o istorie relativ linistita, în comparatie cu Germania, împartita în zeci de ducate si comitate aflate în permanente razboaie între ele, ba si împotriva împaratului, a papei, a austriecilor, a francezilor, a danezilor, a suedezilor, chiar si a turcilor. Pe deasupra razboaiele religioase între catolici si protestanti, razboiul de 30 de ani, razboiul de 7 ani, razboaiele împotriva lui Napoleon, plus doua razboaie mondiale din care a iesit ca marele învins.
      Bineînteles ca toate aceste razboaie s-au petrecut pe luna, ca sa permita tarilor occidentale sa se dezvolte în “liniste”…

      … “Europa poate dicta economia, poate dicta armata, dar nu are dreptul si nici puterea de a dicta constiinta oamenilor si nici in ceea sau Cine vor ei sa creada. De ce Europa (folosesc acest termen pentru ca se obisnuieste, ca si cum noi nu am face parte din Europa – fals) are dreptul sa spuna ceea ce este bine si ceea ce este gresit si noi nu? De ce trebuie sa ni se impuna ceea ce simtim? ” …

      - Exact, Europa suntem si noi, nimeni nu ne-a obligat sa intram în UE, nu-i asa?

      …“Europa” a fost cea care ne-a declarat invinsi in cel de-al doilea razboi mondial si ne-a pus sa platim daune de razboi” …

      - Ati uitat de prietenii nostri bolsevicii? Au luat englezii, francezii si americanii rezerva de aur a României?

      … “si, intr-o mare masura, datorita NOUA Germania a capitulat, iar “Europa” a castigat razboiul”…

      - Da, într-o masura mare rau de tot! Rusii n-au învins la Stalingrad si anglo-americanii n-au debarcat în Franta.

      … “In Romania nu sunt discriminati homosexualii – au aceleasi drepturi si indatoriri ca si oamenii obisnuiti.” …

      - Si pe oamenii obisnuiti vor sa-i trimita politicienii în Congo, sau sa-i izoleze în gheto? În alte tari (europene, ca si noi) instigarea împotriva minoritatilor se pedepseste cu închisoare.

      … “ A aproba casatoria intre persoane de acelasi sex inseamna a incuraja acest fapt”…

      - Si de ce ma rog sa nu fie încurajati, daca sustineti ca au aceleasi drepturi ca si dumneavoastra, pardon, ca oamenii obisnuiti?

      … “Peste 80% din cetatenii Romaniei sunt ortodocsi. Ortodoxismul este o religie, un crez. Religia nu ti-o poate impune nimeni. Nimeni nu iti poate impune in Cine sa crezi si ce sa crezi. Ca orice de pe lumea asta are legile sale fundamentale”.

      - România este un stat laic, religia unuia sau a altuia nu are ce cauta în conducerea statului si nici în legile lui! Sau credeti ca biblia face parte din constitutie???

      …” nu poate fi Biserica ortodoxa acuzata de habotnicism ca nu aproba casatoriile intre persoane de acelasi sex. E ca si cum le-ai interzice musulmanilor sa aiba mai multe sotii”…

      - Exista state cu religie majoritara musulmana în care este interzis acest lucru! Acestea sunt state moderne, laice!

      “Iar daca tot vorbim despre discriminare, de ce homosexualii au dreptul sa-si exprime dorintele, iar ceilalti nu daca sunt impotriva lor?”…

      - Faptul ca va scrieti aici parerea este o dovada ca nimeni nu va interzice asa ceva.

      ..” Votul impotriva casatoriei homosexuale este doar o exprimare a unei opinii. Cand te duci sa votezi presedintele nimeni nu te acuza ca l-ai votat pe X si nu pe Y.” …

      - Multumim pentru aceasta lectie de democratie.

      … «Oare nu homosexualii ii discrimineaza pe cei care indraznesc sa nu fie de acord cu principiile lor?»

      - Oare? Va simtiti cumva discriminata? Daca da, atunci vedeti cât este de rau?!

      …”Iar despre faptul ca occidentul este luminat… lumina nu inseamna bani.”…

      - Da, si banii n-aduc fericirea; asa ca mai bine totusi sa ne luminam!

      1. Stiu ca-i vechi de 2 ani comentariul dar……….BRAVO!
        Prea ne plangem de mila. Si prea suntem primitivi in gandire. Si asta numai din cauza ca inca multa lume e “crestina” desi n-au deschis biblia in viata lor. Iar dac-au deschis-o si citit-o, au trecut complet peste contradictiile si atrocitatile cu care nu numai ca dumnezeu e de-acord, ba le si-ncurajeaza.
        A, si inca ceva, in biblie nu scrie nicaieri ca lesbienele pacatuiesc. Doar homosexualii. Dar na’, vrei logica de la unu’/una’ care n-a citit decat biblia si nu se uita decat in gura preotilor?

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>