Dacii — un popor de barbari?

Au fost dacii nişte barbari sau nu? Întrebarea e dificilă şi nu are un răspuns simplu.

Grecii îi numeau barbari pe toţi cei care nu erau greci, incluzându-i aici până şi pe verii lor, macedonenii. Prin această definiţie, da, dacii erau barbari.

Dar barbari în sensul modern? Deja clasificarea aceasta, în barbari şi popoare civilizate, este depăşită. Mai toate civilizaţiile tradiţionale au părţile lor bune şi părţile lor rele: în unele lucruri sunt tolerante şi deschise, în altele mai puţin.

E clar că dacii nu erau prea receptivi la invenţiile grecilor antici de mai la sud: nu şi-au modelat civilizaţia după a lor. De exemplu, nu exista scriere în Dacia.

În timp ce grecii şi latinii şi-au dezvoltat o civilizaţie urbană importantă, dacii nu au avut aşa ceva: au continuat să trăiască în mod tradiţional, aşa cum strămoşii lor trăiseră de mii de ani, poate de dinaintea venirii indo-europenilor şi aşa cum vor mai trăi şi alţii după dispariţia dacilor.

Nu a existat nicio metropolă dacă: dacii au trăit în acele “dava” care erau de mici dimensiuni. Până şi capitala lor, Sarmisegetusa cea ascunsă prin munţi, era mică.

Dacii au fost ciobani şi agricultori balcanici, meserii transmise până în zilele noastre. Nu aveau nevoie de scriere pentru a-şi duce viaţa, aşa cum nici românii nu au avut nevoie de scriere timp de secole, până să vină slavii cu chirilicul lor. Totul, de la meserie până la folclor, era transmis prin viu grai, iar scrierea nu prea era de folos.

De fapt urmaşii dacilor şi tracilor nu sunt numai românii şi aromânii, aşa cum naţionaliştii noştri vor să lase să se înţeleagă, ci mai toate popoarele balcanice: albanezii, care probabil le-au păstrat şi limba, bulgarii şi sârbii.

Slavii din Balcani nu prea seamănă cu slavii care trăiesc prin zona lor de baştină, prin Polonia, Belarus şi vestul Rusiei, de unde au venit cu toţii. Slavii balcanici seamănă mai mult cu cei care e de aşteptat să fi trăit pe aici înainte de venirea lor. Evident, a existat un influx slavic, dar mai degrabă întâlneşti persoane care arată a persoane de origine slavică în România decât în Bulgaria.

Sârbii au probabil aproape tot atâţia strămoşi daci, traci şi iliri cât albanezii. Limba a fost schimbată, cultura şi ea, adaptată din cea slavă, dar oamenii şi modul de viaţă a rămas la fel, timp de secole.

Alte articole:

  • Napoleon Săvescu şi revolta împotriva istoricilor
  • Dacii, strămoşii latinilor, au fost cel mai mare popor din lume
  • Nume vechi de oraşe
  • Mai e nevoie de naţionalism?
  • Evaziunea fiscală: scurtă istorie
  • WordPress database error: [Table './mcworld_blog/blog_comments' is marked as crashed and last (automatic?) repair failed]
    SELECT * FROM blog_comments WHERE comment_post_ID = '50' AND comment_approved = '1' ORDER BY comment_date

    Lasă un răspuns