Cu câteva zile în urmă am vrut să verific în arhiva de la yahoo messenger o parte dintr-o conversaţie, numai că apoi mi-am dat seama că acea conversaţie a fost în real-life, iar real-life-ul nu are arhive. Ce a fost spus şi nu a fost înregistrat s-a pierdut pentru totdeauna. Cum spuneau latinii, verba volant, scripta manent.

Cu excepţia cazurilor în care au fost persoane publice, avem puţine informaţii avem despre străbunicii noştri, în afară de informaţiile oficiale şi câteva amintiri transmise prin viu grai. Însă lucrurile încep să se schimbe, iar strănepoţii noştri s-ar putea să aibă o pletoră de informaţii despre noi. Posturile noastre pe bloguri, forumuri, mailurile şi arhivele de messenger, chiar căutările google prin google archive, toate acestea s-ar putea să fie păstrate.

Însă ce-ar fi dacă într-un viitor nu prea îndepărtat, tot ce trăim va fi înregistrat? O cameră video care ne însoţeşte pretutindeni ar putea înregistra tot ce vedem şi auzim, salvând astfel de informaţii într-o memori flash, şi uploadând pe un server un backup de fiecare dată când întâlneşte o conexiune wireless.

Dar este oare o idee bună să nu uităm nimic? Amintirile de obicei sunt îndulcite de creierul nostru, pentru a fi mai uşor pentru noi: de aceea, chiar pentru cele mai rele vremuri, întotdeauna vor exista nostalgici.

Ideea de a ghici viitorul a fascinat întotdeauna umanitatea. Din timpuri străvechi au existat tot felul de prezicători care, deseori pentru o sumă de bani, îţi ghiceau viitorul. Unii, chiar şi-au publicat prezicerile despre viitorul lumii. Viitorul nu putea fi cunoscut decât de zei, iar de aceea, misticismul acesta a fost preluat de religie, începând cu Oracolul din Delphi şi continuând cu profeţii, Moise, Isus, Mahomed.

În Evul Mediu, prezicători au existat de toate speţele în Europa: de la ghicitoarele ţigănci, până la oameni foarte educaţi precum Nostradamus. Dar ceea ce îi uneşte pe toţi e că prezicerea viitorului nu funcţionează.

Ghicitoare

Însă cum se face că ghicitoarele încă au succes, inclusiv aici în România? Atunci când ţiganii au venit în Europa, orientalismul lor îi făcea pe oameni să se gândească la un mistic exotic, iar asocierea cu vechii egipteni îi făcea pe oameni să le creadă că deţin cheia în anticele arte mistice. De fapt asta este totul în această meserie: să-ţi convingi clientul că ai astfel de puteri şi apoi să le spui generalităţi, nu lucruri specifice.

De fapt, şi în ghicitorie este o artă în a înţelege ce fel de om este cel al cărui viitor îl “ghiceşti”: în doar câteva întrebări, o ghicitoare bună poate să-şi dea seama cam care sunt visele şi dorinţele persoanei şi acelea sunt prezicerile pe care le va spune. La acestea se adaugă multe lucruri generice, precum “vei călători undeva”, “vei întâlni o persoană deosebită”, etc, care sunt valabile la mulţi.

Cum astfel, majoritatea prezicerilor sunt de bine, ele nu strică persoanei care vrea să-şi afle norocul, dar există alte metode mai bune de a obţine încrederea în sine decât astfel de povestioare fanteziste.

Horoscopul e încă surprinzător de popular în toată lumea. Prezicerile se găsesc în multe ziare, în special tabloide, şi urmează cam tot ideile vrăjitoarelor: ceva foarte general şi de bine.

Nostradamus

Nostradamus a devenit celebru pentru profeţiile lui, în versuri. Catrenele lui sunt vagi şi destul de multe, încât se întâmplă să nimerească ceva asemănător din când în când, dar se poate şti numai după, deci nu e chiar profeţie, ci întâmplare. Nu a existat până acum o interpretare corectă de dinainte de un eveniment.

Îmi voi schimba părerea doar când România, Anglia, Polonia şi Cehia vor încheia o alianţă împotriva Statelor Unite, cum spune Nostradamus:

Oamenii din Dacia, Anglia şi Polonia

şi Boemia vor face o nouă ligă

Pentru a trece dincolo de Coloanele lui Hercule

Barcelonezii şi Tyrenienii vor pregăti un complot crud

centuria V, catrenul 51

În partea de final a unei cărţi publicate în 1970, “Întrebări care îşi caută răspunsul”, Editura Politică (280 pagini — 6,75 lei), există o listă de previziuni realizate de diverşi futurologi. În general, se aştepta o mai mare dezvoltare a fizicii, a biologiei şi chimiei (inclusiv efectul asupra corpului şi psihicului uman) şi bineînţeles a explorării spaţiului.

Lista de descoperiri poate părea asemănătoare cu ceea ce se poate vedea în filmele SF de prin anii ‘70, dar, fiind scris de experţi care se aşteaptau la ceva din domeniul computerelor, previziunile lor nu sunt chiar atât de naive. De exemplu, în unele filme, se găsesc sisteme de comunicaţii avansate, dar neelectronice, ci tot prin hârtie, doar că acele hârtii sunt transportate prin nişte tuburi cu aer.

Cea mai mare greşeală în legătură cu computerele este subestimarea complexităţii unor anumite lucruri precum traduceri corecte dintr-o limbă în alta (1980), previziuni meteorologice exacte (1975), inteligenţa artificială (1990) şi înregistrarea direct pe creier (2000).

Dar diferenţa în cazul computerelor este mult mai mică de realitate faţă de cea din domeniul explorării spaţiului, unde am rămas la nivelul anului 1970:

Cineva spunea odată că în curând, un computer va câştiga un premiu Nobel, şi, glumea sperând că nu va fi premiul Nobel pentru Literatură. Inteligenţa artificială e o posibilitate reală, însă nu este chiar clar când va fi ea. Prin anii ‘60 erau entuziaşti cercetătorii din acest domeniu, însă şi-au dat seama repede că rezultatele cercetării erau departe de ceea ce este inteligenţa.

Însă timpul a trecut, iar calculatoarele devin din ce în ce mai performante în celebra scară exponenţială a lui Moore, care prezice (dacă va rămâne valabilă, cum a fost în ultimii 40 de ani) că în 15-20 de ani, microprocesoarele vor avea putere de calcul mai mare decât a creierului uman.

Ce se va întâmpla după asta? Calculatoarele vor putea crea singure alte calculatoare mai performante, într-un ciclu din ce în ce mai rapid. Unii prezicători ai viitorului numesc asta “singularitate”, adică nu se poate spune ce va urma, deoarece schimbările vor fi extreme în timp foarte scurt. Dintr-o dată vom afla cum să călătorim instant între o stea şi alta şi secretele vieţii? E greu de spus.

O variantă ar fi stabilizarea cunoaşterii la un anumit nivel, care nu poate fi trecut nici măcar de gândirea unui supercomputer, o barieră pentru care ar fi nevoie de materia dintr-o întreagă galaxie să fie pusă la lucru ca să fie trecută.

Sau, dacă intrăm în science-fiction, ar putea exista o răscoală a computerelor (”roboţilor”) împotriva omenirii.

În orice caz, vom avea timpuri interesante. Apropo, cică se spune că un blestem vechi chinezesc este “fie ca tu să trăieşti în timpuri interesante”.