De curând, am văzut că există mulţi care folosesc Biblia pentru a-şi susţine punctul de vedere, fie împotriva avortului, fie împotriva homosexualităţii, fie în alte contexte. Deoarece Biblia este un izvor de înţelepciune şi poate fi folosită pentru a condamna homosexualitatea, de ce să nu o folosim şi pentru a rezolva alte probleme din viaţa modernă?

Aşa că am ales câteva probleme şi cu soluţiile prezentate în Cartea Cărţilor, împreună cu citatele şi capitolele, respectiv versurile citate, care pot fi verificate în orice Biblie pe care o aveţi acasă.

Problemă: Ce facem cu vrăjitoarele?
Soluţie din Biblie: Le omorâm. (Exodul 22:18)

Pe vrăjitoare să n’o laşi să trăiască.

Problemă: Ce facem cu prostituatele?
Soluţie din Biblie: Le ardem. (Geneza 38:16-40)

Iuda a văzut-o, şi a luat-o drept curvă, pentru că îşi acoperise faţa. S’a abătut la ea din drum, şi a zis: ,,Lasă-mă să mă culc cu tine!“ Căci n’a cunoscut-o că era noru-sa. Ea a zis: ,,Ce-mi dai ca să te culci cu mine?“ El a răspuns: ,,Am să-ţi trimet un ied din turma mea.“ […] Apoi s’a culcat cu ea; şi ea a rămas însărcinată dela el. […] Cam după trei luni, au venit şi au spus lui Iuda: ,,Tamar, noru-ta, a curvit, şi a rămas chiar însărcinată în urma curvirii ei.“ Şi Iuda a zis: ,,Scoateţi-o afară ca să fie arsă.“

Problemă: Ce facem cu zoofilii?
Soluţie din Biblie: Îi omorâm. (Exodul 22:19)

Oricine se culcă cu un dobitoc, să fie pedepsit cu moartea.

Problemă: Ce facem cu cei care-şi înşeală soţii?
Soluţie din Biblie: Îi omorâm. (Deuteronom 22:22)

Dacă se va găsi un bărbat culcat cu o femeie măritată, să moară amîndoi: şi bărbatul care s’a culcat cu femeia, şi femeia.

Problemă: Ce facem cu copiii neascultători?
Soluţie din Biblie: Îi ucidem. (Deuteronom 21:18-21)

Dacă un om are un fiu neascultător şi îndărătnic, care n’ascultă nici de glasul tatălui său, nici de glasul mamei lui, şi nu-i ascultă nici chiar după ce l-au pedepsit, tatăl şi mama să-l ia, şi să-l ducă la bătrînii cetăţii lui şi la poarta locului în care locuieşte. Să spună bătrînilor cetăţii lui: ,,Iată, fiul nostru este neascultător şi îndărătnic, n’ascultă de glasul nostru, şi este lacom şi beţiv.“ Şi toţi oamenii din cetatea lui să-l ucidă cu pietre, şi să moară.

Problemă: Ce facem cu cei de altă religie?
Soluţie din Biblie: Îi nimicim. (Exodul 22:20)

Cine aduce jertfe altor dumnezei decît Domnului singur, să fie nimicit cu desăvîrşire.

Problemă: Ce facem cu cârcotaşii?
Soluţie din Biblie: Îi ardem. (Numeri 11:1)

Poporul a cîrtit în gura mare împotriva Domnului, zicînd că-i merge rău. Cînd a auzit Domnul, S’a mîniat. S’a aprins între ei focul Domnului şi a mistuit o parte din marginea taberii.

1. toţi cei mai sus în ierarhie erau colaboratori ai Securităţii
2. foarte mulţi preoţi au fost colaboratori şi ai legionarilor, ba chiar au participat la vandalizarea sinagogilor
3. s-au aliat cu comuniştii pentru distrugerea altor culte, precum greco-catolicismul
4. colaborează cu fasciştii (de exemplu, Noua Dreaptă) în atacarea homosexualilor
5. preferă să cheltuiască sute de milioane de euro pentru catedrale megalomane în loc să-i folosească în programe sociale în folosul enoriaşilor
6. tot circul lor e plătit de la bugetul de stat, deci din impozitele noastre, vrem-nu-vrem
7. cândva au fost factorul numărul unu în rusificarea Basarabiei
8. se comportă de parcă ar fi biserica oficială, deşi nu sunt
9. sunt corupţi până în măduva oaselor
10. încurajează practici medievale, precum pupatul de moaşte

În România, toată lumea se declară credincioasă, cu excepţia unei minorităţi de 8.500 de persoane (0,03%) care s-a declarat atei la ultimul recensământ. Dacă la noi, procentul celor care nu se asociază cu nicio religie abia dacă ajunge la 0,1%, în alte ţări, ei sunt majoritatea: de exemplu, în Estonia, 68% sau în Cehia 60%.

Dintre cei mai mult de 99,9% din români care aparţin unei religii, 23% se laudă că ar merge săptămânal la biserică. Dar ce se întâmplă cu restul? Cred ei oare într-adevăr în Dumnezeu?

Pentru majoritatea românilor, discuţia despre existenţa lui Dumnezeu pare a fi un subiect tabú: mulţi nu vor să discute, întrebând la rândul lor “ce ţi-a venit să întrebi asta?”. Vestea că cineva e ateu e întâmpinată cu o exclamaţie de uimire: “aoleu!”, de parcă ateismul ar fi vreo boală venerică.

O parte din cei care refuză să vorbească despre asta, nu vor să recunoască faptul că nu cred în Dumnezeu, din cauza ideii că ateu = comunist = răul întruchipat.

În concepţia multora, moralitatea nu poate fi desprinsă de religie, iar un ateu sigur trebuie să fie o persoană rea şi îngrozitoare, deşi dacă ne uităm pe statisticile din vest, ateii sunt mai educaţi şi dau mai puţine probleme autorităţilor.

România este de departe lider în Uniunea Europeană la procentul celor care declară că au credinţă în Dumnezeu. Dacă ar fi vreo legătură între moralitate şi religiozitate, atunci noi am trebui să fim mult mai puţin corupţi decât suedezii, care sunt foarte nereligioşi (doar 5% merg la biserică).

Se spune că poporul român s-a născut creştin. Românii au fost creştini de pe vremea când erau nişte locuitori ai Imperiului Roman şi vorbeau un simplu dialect al latinei vulgare. Izolaţi de restul creştinătăţii, românii au continuat să practice această variantă timpurie a creştinismului până când au început să apară relaţii cu alţi creştini: slavii de sud, de la care am luat ritul bizantin.

Din evul mediu până-n secolul XIX

Poate că dacă nu ar fi existat Chiril şi Metodiu să-i convertească pe slavi, am fi fost catolici. Vaticanul, deşi a ajuns prea târziu pe la noi, a încercat de mai multe ori să negocieze convertiri la catolicism, iar unii conducători de-ai noştri de prin secolele X-XIV chiar s-au convertit, dar românii erau ortodocşi şi nu exista destulă voinţă a domnilor pentru o conversie în masă, iar Statul Papal era prea ocupat de propriile războaie.

Slujba se ţinea în slavonă, iar mulţi preoţi nu o vorbeau bine, ba unii chiar nu ştiau să citească, “boscorodind” la întâmplare cuvinte inventate, cu terminaţii specific slavice. Dar cum nici credincioşii nu ştiau limba slavonă, acest lucru se putea trece neobservat.

Atât în Muntenia cât şi în Moldova, biserica nu prea a avut putere politică directă, fiind cu totul aservită domnitorului care se afla la putere. Însă a adunat destule bogăţii: suprafeţe întinse de pământ, păduri şi iazuri. Până la emanciparea lui Kogălniceanu din 1856, Biserica Ortodoxă, prin mănăstirile ei, a ajuns să fie cea mai mare proprietară de “robi ţigăneşti”, folosiţi pentru cultivarea acelui pământ.

Între domnitorii români şi biserică a existat întotdeauna o simbioză, un respect şi o susţinere reciprocă. Astfel că pentru biserică, viziunea junilor care au studiat în Franţa şi au venit cu vederi democratice a fost un şoc: ei nu mai aveau nevoie de binecuvântarea bisericii pentru a-şi exercita puterea politică. Nu numai atât, dar în 1863, Cuza a confiscat toate marile proprietăţi ale bisericii, la început oferind să plătească despăgubiri, dar fiind refuzat.

Comunismul şi epoca contemporană

Biserica a avut întotdeauna o influenţă mare şi un renume bun în mediul rural românesc: aşa se şi explică de ce Popescu şi Popa sunt nume atât de des întâlnite: era prestigios să ai o rudă preot. Urbanizarea era limitată când au venit comuniştii la putere, iar asocierea cu biserica ortodoxă a fost un obiectiv foarte important în obţinerea unei oarecare bunăvoinţe a ţăranilor, care se opuneau colectivizării.

După tradiţia deja cunoscută, mulţi din înalta ierarhie a bisericii au trecut de partea noii conduceri, ajutând la epurarea celor care se împotriveau. În schimbul supunerii faţă de comunişti, biserica ortodoxă a primit un dar de la autorităţi: bisericile greco-catolicilor şi reprimarea acestora. Revoluţia nu a adus schimbare în biserică: ierarhia înaltă a bisericii a rămas în mare parte aceeaşi de dinainte, care fusese supusă comuniştilor şi compromisă moral.

Acum, biserica este cea mai bogată organizaţie din România, cu peste 3 miliarde de euro în active (deţine mult pământ şi păduri — dacă sunt restituite şi pădurile din Bucovina, va deţine mai mult de 1% din suprafaţa României), investindu-şi veniturile în construirea de biserici, care par să apară ca ciupercile după ploaie în toată ţara.

Dar e o strategie greşită: continuă să-şi alieneze credincioşii prin corupţie, moralitate îndoielnică şi opulenţă (vezi Catedrala Mântuirii Neamului), iar cu timpul va pierde din influenţă. Acum, conform unui sondaj Eurobarometru, 23% din români se laudă că ar merge săptămânal la biserică, numărul real fiind sigur mai mic. Dacă se menţine tendinţa, în 10-20 de ani, jumătate din biserici vor fi închise din lipsă de credincioşi, aşa cum se întâmplă prin vest.

Inevitabilul s-a produs: România a făcut încă un pas spre o cenzură religioasă de evul mediu: a fost votată noua lege a cultelor, care la propunerea cultului musulman (şi cu susţinerea tuturor celorlalte culte), are un paragraf care interzice defăimarea religioasă ofensa adusă simbolurilor religioase. Adică probabil ceva asemănător cu ce găsim în ţări precum Iran.

Legea este destul de neclară pentru a nu spune ce înseamnă defăimarea religioasă, dar în orice caz este o piedică la libera exprimare. Cei mai afectaţi vor fi artiştii (care au parodii asupra religiei) cât posibil şi ziariştii care investighează anumite biserici. Dacă un ziarist afirmă că pentru ca un preot ortodox să obţină o parohie în Bucureşti trebuie să plătească o şpagă de 15.000 €, o fi oare aceasta o defăimare a BOR ? Sau poate chiar teoria evoluţiei să fie cenzurată: teoria contrazice destule lucruri scrise în Biblie: afectează credibilitatea ei şi poate fi o defăimare, nu? (vezi Rusia)

Ceea ce este şi mai uimitor este că un singur deputat a votat împotrivă, iar presa mainstream abia a menţionat incidentul.
Legături: Humanism.ro, Liberalism.ro