Lumea modernă ne oferă o varietate nemaintâlnită de pseudo-ştiinţe alternative: medicină alternativă (cu tot felul de magneţi care ţi-i pun pe piele), fizică alternativă (cu molecule empatice), vrăjitori şi prezicători şi tot felul de teorii absurde new-age.

Însă istoria alternativă este ceva aparte: oameni rezonabili, care de altfel nu cred în prostii precum vrăjitorie şi bioenergoterapie sunt atraşi de idei măreţe despre strămoşii lor. Poate pentru că faptele de acum câteva mii de ani par un fel de poveşti pentru profani şi nu se pot dovedi false fără a cunoaşte bine cum se scrie istoria.

Un blog care prezintă astfel de bazaconii istorice este istorie.e-altfel.ro, unde autorul în general repetă ideile lui Napoleon Săvescu despre daci şi romanizare şi alte prostii care circulă prin webul şi cărticele de conspiraţii româneşti.

Ne spune că scrie astfel de articole din revoltă:

Articolul de fata este scris datorita revoltei de a auzi mereu si mereu ca suntem un popor de barbari (dacii) si ca am avut un “imens” noroc ca ne-au colonizat romanii

Mă întreb revoltă împotriva cui? Împotriva tuturor experţilor adevăraţi în istoria României, presupun. Toţi profesorii de la Facultatea de Istorie sunt nişte mincinoşi. Toate cărţile scrise de marii istorici sunt greşite. şi cine ne spune asta? Dl Săvescu din New York poate fi un medic bun, dar a fi istoric e altă mâncare de peşte. Săvescu nu are studii în domeniu, nici măcar nu ştie cum se face cercetarea în istorie şi şi-a publicat cartea pe unde a apucat, nu la vreo editură serioasă.

Cartea lui nu a fost luată în considerare de vreun istoric adevărat, dar a avut succes la public. Problema e nu că istoricii sunt opaci la nou, ci că acea carte, cât şi alte articole ale lui Săvescu nu au calitatea necesară pentru a fi luate în considerare: istoricii cer ca operele să aibă un stil riguros, fără afirmaţii hazardate şi nedovedite, nu într-un stil senzaţionalist de tabloid. Săvescu face din ţânţar armăsar şi scrie lucruri fanteziste există cu duiumul. Cel mai bun exemplu e un articol despre cucerirea Japoniei de către Carpato-Danubieni.

Ideea de a ghici viitorul a fascinat întotdeauna umanitatea. Din timpuri străvechi au existat tot felul de prezicători care, deseori pentru o sumă de bani, îţi ghiceau viitorul. Unii, chiar şi-au publicat prezicerile despre viitorul lumii. Viitorul nu putea fi cunoscut decât de zei, iar de aceea, misticismul acesta a fost preluat de religie, începând cu Oracolul din Delphi şi continuând cu profeţii, Moise, Isus, Mahomed.

În Evul Mediu, prezicători au existat de toate speţele în Europa: de la ghicitoarele ţigănci, până la oameni foarte educaţi precum Nostradamus. Dar ceea ce îi uneşte pe toţi e că prezicerea viitorului nu funcţionează.

Ghicitoare

Însă cum se face că ghicitoarele încă au succes, inclusiv aici în România? Atunci când ţiganii au venit în Europa, orientalismul lor îi făcea pe oameni să se gândească la un mistic exotic, iar asocierea cu vechii egipteni îi făcea pe oameni să le creadă că deţin cheia în anticele arte mistice. De fapt asta este totul în această meserie: să-ţi convingi clientul că ai astfel de puteri şi apoi să le spui generalităţi, nu lucruri specifice.

De fapt, şi în ghicitorie este o artă în a înţelege ce fel de om este cel al cărui viitor îl “ghiceşti”: în doar câteva întrebări, o ghicitoare bună poate să-şi dea seama cam care sunt visele şi dorinţele persoanei şi acelea sunt prezicerile pe care le va spune. La acestea se adaugă multe lucruri generice, precum “vei călători undeva”, “vei întâlni o persoană deosebită”, etc, care sunt valabile la mulţi.

Cum astfel, majoritatea prezicerilor sunt de bine, ele nu strică persoanei care vrea să-şi afle norocul, dar există alte metode mai bune de a obţine încrederea în sine decât astfel de povestioare fanteziste.

Horoscopul e încă surprinzător de popular în toată lumea. Prezicerile se găsesc în multe ziare, în special tabloide, şi urmează cam tot ideile vrăjitoarelor: ceva foarte general şi de bine.

Nostradamus

Nostradamus a devenit celebru pentru profeţiile lui, în versuri. Catrenele lui sunt vagi şi destul de multe, încât se întâmplă să nimerească ceva asemănător din când în când, dar se poate şti numai după, deci nu e chiar profeţie, ci întâmplare. Nu a existat până acum o interpretare corectă de dinainte de un eveniment.

Îmi voi schimba părerea doar când România, Anglia, Polonia şi Cehia vor încheia o alianţă împotriva Statelor Unite, cum spune Nostradamus:

Oamenii din Dacia, Anglia şi Polonia

şi Boemia vor face o nouă ligă

Pentru a trece dincolo de Coloanele lui Hercule

Barcelonezii şi Tyrenienii vor pregăti un complot crud

centuria V, catrenul 51

…iar cei care nu cred Marele Adevăr sunt fie închişi la minte, fie vânduţi intereselor străine. Pornind din leagănul lor carpato-danubian, dacii, împreună cu strămoşii lor, proto-dacii au cucerit Europa, Asia (din Irak până în Japonia), America (şi de sud şi de nord) şi probabil că ar mai fi continuat să cucerească alte continente dacă nu ar fi inventat navele spaţiale cu care au plecat să colonizeze galaxia. Dar nu-i nimic, noi vom redeveni centrul universului când în câteva zeci de ani se vor întoarce spunând în vechea şi frumoasa lor limbă “mânz, barză, viezure, mazăre…”.

Dacomania nu este ceva nou: ea a existat încă din secolul XIX, cel mai de seamă reprezentant fiind Bogdan Petriceicu Hasdeu, a fost urmat de Densuşanu, dar popularitatea dacismului a crescut atunci când Ceauşescu a impus-o ca doctrină naţională oficială, cu ajutorul unor prieteni foşti legionari de prin străinătate, precum Drăgan.

E nevoie doar de puţină imaginaţie!

Problema principală cu aceste afirmaţii ale daciştilor este faptul că sunt pseudo-ştiinţifice. Există puţine informaţii despre daci şi e uşor să tragi concluzii exagerate sau chiar fanteziste, îţi trebuie doar puţină imaginaţie.

De exemplu, Napoleon Săvescu ne spune că limba dacă ar fi fost aceeaşi cu limba latină, ignorând toate cunoştinţele noastre despre acea limbă. Nu sunt multe lucruri ştiute, dar există poate mai mult de două sute de cuvinte şi nume dacice păstrate din antichitate: numele de locuri dacice, nume de persoane, nume de plante dacice şi cele câteva cuvinte care au rămas scrise. Au fost ele stâlcite de scribii greci şi latini, dar nici unul din acestea nu poate fi explicat prin latină. Dacă s-ar fi întâmplat ca limba dacică să fie aceeaşi cu latina, oare nu ar fi scris despre asta grecii sau romanii?

Dacă avem imaginaţie, de ce n-am spune că dacii au fost nemţi? Dimitrie Cantemir, acum câteva sute de ani credea că dacii ar fi fost unul şi acelaşi popor cu saşii din Transilvania: într-adevăr, “daci” seamănă cu “deutsch”. Jordanes îi confunda pe geţi cu goţi şi făcea o istorie comună a geţilor şi goţilor. şi ipoteza asta are cam tot atâta valoare cât cea cu limba latină, cuvintele dacice pe care le ştim nu se pot explica nici cu o limbă, nici cu altă.

Strămoşii noştri trebuie să fie fost măreţi. De ce? Pentru că sunt ai noştri!

Multe din cuvintele despre care se crede că au fost moştenite din limba dacă sunt asemănătoare cu unele din albaneză. Ar putea ca dacii noştri să fie cumva un fel de albanezi? Blasfemie! Strămoşii noştri erau grozavi, cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci, iar descendenţii lor au fondat Imperiul Roman.

De fapt, din felul cum arată acele cuvinte albaneze, se pare că pe vremea romanilor, strămoşii albanezilor şi strămoşii românilor deja vorbeau două dialecte distincte. De fapt, este chiar foarte probabil ca să nu fi existat o “limbă dacă”, ci să fi fost doar un ansamblu de dialecte, posibil destul de diferite între ele, dar înrudite.

Săvescu ne spune că cei care nu-i cred balivernele îşi dispreţuiesc trecutul şi strămoşii. Nu-i aşa. Ce dovadă mai mare de respect este decât cunoaşterea şi acceptarea strămoşilor aşa cum au fost ei? Ce rost are să credem într-o lume fantastică a dacilor care au inventat totul, de la apa caldă la pâinea feliată?