Văzând că Băsescu şi cumetrii lui sunt aproape să piardă primăria Bucureştiului, presa românească începe atacuri bezmetice, pline de insulte şi deseori lipsite de logică, la adresa lui Oprescu, de parcă ar fi angajaţi de campania lui Blaga.

Îl atacă pe de o parte că este susţinut de liberali şi social-democraţi, pe de altă parte că este independent şi că nu are susţinere.

Îl atacă în legătură cu mineriada, deşi, spre deosebire de Blaga şi Băsescu, Oprescu nu era membru FSN când mineriada din iunie 1990 s-a produs, ci doar un medic neimplicat politic. De ce nu spun despre Blaga şi Băsescu că li s-a părut normal să fie în continuare în funcţii de conducere din partea FSN-ului, după mineriadă ?

Editorialele unor ziare ne spun că Oprescu are tupeu. De ce tupeu? Pentru că-l înfruntă pe Măria Sa, Băsescu ?

Evenimentul Zilei: “Sorin Oprescu este reprezentarea bucureşteanului care te claxonează bezmetic când, blocat în trafic, nu poţi face nici stânga şi nici dreapta. Al celui care-ţi taie calea şi te mai şi insultă pentru că nu eşti atent. Al celui care intră în metrou cu tupeu, lovindu-i cu sete pe călătorii care se pregătesc să iasă. Al bucureşteanului care pretinde adulaţia găştii pentru că e mai şmecher şi dă mai bine capete-n gură.”

Ziua: “Tupeul îi e fantastic. Tipic activiştilor bolşevici.”

Băsescu, deşi prin constituţie nu are voie să se implice în campania electorală, continuă şi el să-l atace pe Oprescu, spunând că e “marioneta” lui Iliescu.

Interesant e că nici măcar PSD-ul nu-l susţine prea tare. Onţanu, Primarul PSD al Sectorului 2, ales din primul tur, deja a anunţat că-l susţine pe Blaga, care e mai puţin probabil de a-i strica afacerile lui cu Piaţa Obor şi altele, iar Diaconescu spune că nu vrea să-l susţină nici el pe Oprescu.

Încrâncenarea asta anti-Oprescu mă face să cred că totuşi nu ar fi o idee rea să iasă primar, pentru că ar supăra multe interese. Rămâne de văzut dacă bucureştenii vor face exact invers ce le spune moş Băsescu şi cu tanti Mass-Media.

Update: Vanghelie (primarul Sectorului 5, de la PSD) l-a atacat şi el pe Oprescu, aducând acuze vagi, fără a spune nimic concret: ba că e populist, ba că cei de pe lângă el sunt o “gaşcă de hoţi”. Interesant cum cei mai “oneşti” politicieni îl atacă cel mai mult.

Update 2: Blaga îi numeşte programul lui Oprescu “emo”. Pedeliştii încearcă să nu se repete în declaraţiile lor politice şi folosesc invective din ce în ce mai inventive.

În societatea românească, mai ales la elită, există un foarte puternic şi generalizat complex de inferioritate, mai ales faţă de europeni şi vestici. Acesta se manifestă în principal prin două variante:

1. românii, cu strămoşii lor daci au fost cel mai de seamă neam din istoria omenirii. Carpato-danubienii au cucerit toată lumea, din America până-n Japonia, romanii erau nişte daci pripăşiţi prin Laţium. De obicei, cei care susţin astfel de ipoteze, foarte puţin ştiinţifice, sunt şi naţionalişti: îl apără pe Codreanu şi/sau Antonescu, găsind vini pentru problemele României numai din afară.

Mai urmează şi elucubraţii despre ce s-ar fi întâmplat dacă nu am fi fost în condiţiile vitrege: dacă nu ar fi fost romanii, Imperiul Dacilor ar fi rămas un imperiu universal, dacă nu ar fi fost slavii, dacă nu ne-ar fi cotropit turcii, dacă nu ar fi fost fanarioţii, dacă nu ar fi venit ruşii, dacă nu ar fi fost comuniştii, etc. Chiar este nevoie de scuze? Nu s-ar gândi că am putea fi şi noi de vină?

2. exagerarea unor elemente negative: sunt persoane care susţin că România este cea mai rea ţară din lume, că nu se poate trăi în România, că toţi românii sunt hoţi, etc., mai ales când acea persoană vorbeşte cu un străin. De fapt, aceste persoane, care tot au un complex de inferioritate, încearcă să se scuze pe sine astfel: ei sunt altfel, nu ca majoritatea, şi de aceea critică pe toţi restul.

Concluzii

Extremismul (fie varianta 1, Românii sunt cei mai buni, fie varianta 2, Românii sunt cei mai răi) nu duce la nimic bun. Aceşti oameni (care din păcate sunt destul de numeroşi) nu pot să vadă cum sunt românii dintr-o perspectivă normală: nu sunt mai răi sau mai buni decât alte popoare. Fiecare naţiune are şi geniile şi uscăturile sale.

Varianta 1 e oarbă la părţile negative ale românilor (cei care sunt oile negre trebuie să fie ţigani, nici nu încape îndoială), iar varianta 2 e oarbă la părţile pozitive. Normal ar fi să vedem şi să ne mândrim de părţile pozitive, dar să nu fim orbi şi să credem că suntem perfecţi: nimeni nu e, iar dacă nu criticăm, nu putem să îmbunătăţim acele părţi.

Guvernul anunţase o nouă lege anti-fumat care să ne aducă în Europa cu reglementările în legătură cu fumatul în public. Eram chiar entuziasmat că guvernului chiar îi pasă de sănătatea noastră.

Fumatul în restaurante şi localuri e interzis în mare parte din Europa, inclusiv Anglia, Franţa, Germania, Italia, Suedia, Norvegia, Finlanda şi altele.

Aşa vroiau să fie şi la noi, numai că legea s-a schimbat între timp, făcând reglementările să fie mult mai rele pentru nefumători decât sunt acum.

Acum, orice local trebuie să aibă în mod obligatoriu şi zone pentru nefumători. Începând din 2008, nu mai e nevoie să existe aceste zone: mai exact, fiecare local poate să decidă dacă este pentru fumători sau pentru nefumători. În practică, toate restaurantele şi localurile vor deveni cum au fost până acum un an, pentru fumători.

Proprietarii localurilor care au mai puţin de 100 de locuri pe scaune au dreptul să decidă, până la începutul anului viitor, dacă întregul spaţiu va fi destinat exclusiv fumătorilor sau nefumătorilor.

În vest, rezultatul interzicerii fumatului în restaurante şi baruri nu a fost scăderea vânzărilor acestora, ci doar scăderea numărului fumătorilor şi al cantităţii de ţigări vândute, aşa că mă întreb dacă lobby-ul producătorilor de ţigări ar fi avut ceva de-a face cu decizia de a schimba legea.

Cotidianul are un articol despre cum şi de ce a devenit Corneliu Baba membru al Partidului Muncitoresc Român (PMR), strămoşul PCR-ului. Articolul e interesant din punctul de vedere al unei imagini asupra vremurilor acelea. Autoarea, Alina Purcaru [blog link] chiar are un stil compasional faţă de Baba.

Însă m-au surprins şi într-un fel m-au amuzat comentariile.

Cei de la Cotidianul sunt nişte “monştri josnici”, “nişte gunoaie”, care fac un “lucru îngrozitor”, o “defăimare”, o “campanie de denigrare a valorilor româneşti”, “un glonţ către puţinele noastre valori”, “îşi discreditează propriul neam” etc.

De ce doare adevărul în România? De ce e nevoie de mituri? De ce valorile trebuie să fie neapărat pure? Da, ar fi bine să fie, dar dacă altele nu avem, putem să ne mulţumim şi cu un Eminescu anti-semit şi xenofob sau cu o tripletă legionară: Eliade, Ionescu, Cioran.

Au fost şi ei oameni, au greşit: dar asta nu ar trebui să le ştirbească valoarea. Wagner poate fi ascultat chiar dacă ştim care au fost părerile lui despre supraoamenii arieni germani şi antisemitismul lui. Nu îţi vine să invadezi Polonia când îl asculţi, aşa cum zicea Woody Allen.

Bryan Magee spunea despre el:

Uneori cred că sunt doi Wagneri în cultura noastră, complet diferiţi unul de celălalt: Wagnerul pe care-l ştiu cei care-i cunosc opera şi Wagnerul imaginat de cei care-l ştiu doar după nume şi reputaţie.

Iar, în definitiv, ce mare lucru a făcut Baba? A fost membru în partid. Ei şi? Milioane au fost.

Lumea politică modernă e complexă, însă Douglas Adams a reuşit să însumeze esenţialul într-o scurtă conversaţie, din Ghidul Autostopistului Galactic:

– Pe planeta sa, oamenii sunt oameni. Conducătorii sunt şopârle. Oamenii urăsc şopârlele şi şopârlele conduc oamenii.
– Ciudat, spuse Arthur, am crezut că ai spus că este democraţie.
– Dar este, spuse Ford. Este.
– Atunci, spuse Arthur, sperând că nu sună ridicol de obtuz, de ce nu renunţă oamenii la şopârle?
– Păi chiar nu le-a venit ideea asta, spuse Ford. Toţi trebuie să voteze, aşa că presupun că guvernul pe care l-au votat e aproximativ guvernul pe care-l vor.
– Vrei să spui că ei chiar votează şopârlele?
– Ah, da, spuse Ford dând din umeri, evident.
– Dar, spuse Arthur, ajungând la punctul esenţial, de ce?
– Pentru că dacă nu votează pentru o anumită şopârlă, spuse Ford, şopârla care nu trebuie s-ar putea să ajungă la putere.

Cam ăsta e motivul pentru care nu voi merge să votez la alegerile europene din noiembrie. Şopârla care nu trebuie (Becali) nu are decât să devină parlamentar european.

Pe moment alt sistem mai bun nu există. Democraţia cel puţin limitează puterea pe care şopârlele o au, iar puterea e temporară. Mai bine decât a avea o şopârlă dictator.

Românii se plâng că sunt discriminaţi, că vesticii îi privesc cu suspiciune şi că îi consideră hoţi, etc, generalizând anumite cazuri care apar prin tabloidele de la ei. Da, nu este bine să aibă o părere preconcepută despre o anumită naţiune şi să creadă că toţi sunt la fel. Fiecare persoană e diferită.

Dar totuşi, dacă ne gândim bine, noi nu suntem mai breji: ba chiar mai mult: în timp ce la ei, de obicei doar cititorii de tabloide sunt mai xenofobi, iar cei mai educaţi sunt mult mai toleranţi, la noi rasismul este foarte răspândit chiar între cei mai educaţi şi la care am avea ceva pretenţii.

De exemplu, două conversaţii cu români verzi, X şi Y:

17:54:49 X: să ştii că mie cel puţin mi se părea ciudat şi când vedeam pe stradă oameni de diferite etnii cuplaţi
17:54:52 eu: dacă oamenii ăia se iubesc, ce sa le faci?
17:55:08 X: adică un chinezoi urât urât cu o blondă canadiancă cred superbă
17:55:18 X: ba nu e normal )
17:55:27 eu: de ce să nu fie normal?
17:55:35 X: pai ce cauta aia cu ăla ..
17:55:41 X: nu pot să inţeleg

20:28:11 Y: băi dar cand am văzut nişte ţigani mizerabili în graz m-am gândit că nu era rău dacă îi extermina hitler
20:28:15 Y: ai dracu paraziţi

1. Patriotismul este disponibilitatea de a ucide şi de a fi ucis din motive triviale — Bertrand Russell

2. Patrioţii întotdeauna vorbesc despre a muri pentru ţara lor, dar niciodată despre a ucide pentru ţara lor. — Bertrand Russell

3. Patriotismul este convingerea că ţara asta este superioară tuturor celorlalte pentru că te-ai născut în ea. — George Bernard Shaw

4. Punctul esenţial la tot patriotismul este războiul: iată de ce nu sunt patriot. — Jules Renard

5. Nu veţi avea o lume liniştită până când nu veţi scăpa rasa omenească de patriotism. — George Bernard Shaw

6. Patriotismul este virtutea viciosului. — Oscar Wilde

7. Patriotismul este o formă dăunătoare şi psihopată de idioţenie. — George Bernard Shaw

8. Patriotismul este un fel de religie, este oul din care se clocesc războaiele. — Guy de Maupassant

9. Patriotismul este sclavie. — Lev Tolstoi

10. Evident că oamenii obişnuiţi nu vor război: nici în Rusia, nici în Anglia, nici în America, nici în Germania. Dar conducătorii ţării determină politica şi este întotdeauna simplu să faci oamenii să fie de partea ta: fie că este democraţie, sau o dictatură fascistă, sau un parlament sau o dictatură comunistă. Fie că îşi pot sau nu face vocea auzită, oamenii pot fi făcuţi să susţină liderii. E simplu. Tot ce trebuie să faci e să le spui că sunt atacaţi, să denunţi pacifiştii ca lipsiţi de patriotism şi că expun ţara la pericol. Funcţionează la fel în orice ţară. — Hermann Göring

În Zimbabwe este o criză. Nimic neobişnuit, veţi spune: în Africa, în fiecare zi este câte o criză nouă. Dar Zimbabwe este un caz special, pentru că pe vremuri era printre cele mai dezvoltate ţări din zonă.

Fiind într-o zonă cam neprielnică, colonizarea a început mai târziu: au venit nişte colonişti albi (rasişti, evident) care şi-au construit nişte ferme şi care au condus ţara până la independenţa din 1980. O perioadă a mers chiar bine. De fapt, Zimbabwe era dată ca exemplu pozitiv: într-un continent flămând, erau în stare nu numai să-şi hrănească populaţia, ba chiar să şi exporte.

Mugabe, preşedintele de sorginte marxistă promitea să facă lucrurile să fie şi mai bune, pentru toţi. La început, vestul, îl priveşte chiar cu simpatie. Însă Mugabe, observând cum albii deţin jumătate din suprafaţa agricolă a ţării, a decis să confişte acele ferme şi să-i prigonească. Or fi învăţat ce-i rasismul de la albi.

Fermele au ajuns mai ales în mâinile prietenilor şi aliaţilor săi politici. Dar, odată cu proprietarii fermelor, au plecat şi cei care aveau cunoştinţe în întreţinerea fermelor: zimbabwenii sunt în mod tradiţional păstori, iar agricultura necesită ceva cunoştinţe specializate. Aşa s-a ajuns ca din ţară exportatoare să ajungă la o lipsă de alimente pe care o simt acum. Mugabe dă vina pe secetă, dar e clar că e mai mult decât atât.

Comunitatea internaţională a fost deranjată de rasismul din Zimbabwe, iar ajutoarele au fost oprite, mai puţin hrana distribuită de Naţiunile Unite. Companiile vestice evită să investească, deoarece nu este o investiţie sigură: Mugabe poate să confişte fabricile în orice moment. Speranţa de viaţă este una din cele mai mici din lume (37 de ani), inflaţia a ajuns deja la zeci de mii la sută, iar şomajul e de aproape 80%.

Acum Zimbabwe este destul de izolată, iar toată lumea aşteaptă colapsul şi înlocuirea lui Mugabe. Altă soluţie nu există pentru Zimbabwe: nu are resurse, să se dea mare şi tare ca Hugo Chavez, este prea puţin dezvoltată şi educată să reziste precum Cuba şi prea puţin disciplinată să devină un “rai comunist” precum Coreea de Nord.

Naţionalismul este dificil de definit, dar probabil cea mai simplă definiţie este “doctrina care te face să crezi că naţiunea ta este cea mai grozavă din lume”. Însă deseori naţionalismul este amestecat cu xenofobia şi extremismul.

Dar ce înseamnă naţionalismul românesc? E un amestec foarte heterogen: fiecare are părerea lui despre cum este naţiunea română. În general, înseamnă să crezi în una sau mai multe idei din acestea: unele sunt mai cunoscute, altele mai obscure, dar toate sunt autentice:

Altermedia este unul dintre puţinele bloguri fasciste din România: acum câteva luni au anunţat plini de mândrie a 80-a aniversare a Mişcării Legionare, o manifestare tolerată de autorităţi, deşi legionarii au fost cea mai violentă şi antisemită organizaţie din istoria României, vezi pogromul din Bucureşti, în special celebrele evenimente de la abator.

În orice caz, această organizaţie ne informează că:

Studiu american: Familiile acuzate de neglijenţă sau abuz faţă de copii îşi cresc totuşi mai bine copiii decît dacă aceştia ajung în grija statului.

Ceea ce chiar ironic, în special pentru nişte homofobi, pentru că rezultatele studiului ar susţine ideea adopţiilor de către familiile de lesbiene sau homosexuali. Poate că o astfel de familie ar fi într-un fel disfuncţională, dar după cum spune studiul, copiii care sunt crescuţi de orfelinate ajung mai rău decât în astfel de familii.