Cenzura internetului în România!

Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii, începând cu 11 Decembrie 2008, a început să cenzureze situri pe care le consideră pornografice.

Fără nicio avertizare, nici măcar un comunicat public cu lista completă a siturilor blocate, Autoritatea Naţională pentru Cenzura Internetului a început să cenzure siturile care nu se potrivesc cu morala socialistă.

Majoritate siturilor sunt pornografice, dar mai se strecoară şi situri precum www.220.ro, un site de video sharing, unde utilizatorii uploadează filmuleţe amuzante şi care nu e nici de departe un site pornografic, mai degrabă având filmuleţe cu pisici.

Despre cenzură şi binele societăţii s-a discutat mult şi bine, problema cea mai mare fiind că statul, atunci când simte că poate să cenzureze, va începe din ce mai mult, ajungând la cenzura politică: dacă se blochează situri pornografice, de ce să nu blocheze şi alte siteuri ilegale: de exemplu, cele cu calomnii. Evident, orice acuzaţie de corupţie va fi o calomnie, ceea ce-ţi va bloca situl.

Dacă e să ne gândim bine, chiar dacă cenzura pornografiei ar fi un lucru bun, ce contează 40 de situri, când internetul are milioane de alte situri de genul ăsta?

În momentul scrierii acestui post, nu toate ISP-urile au aplicat lista de cenzură, dar unele au fost prompte în aplicarea deciziei, pentru a evita amenzile mari (de 50.000 lei) pe care le pot primi.

Lista de situri cenzurate în România

Internet censorship in Romania, articol pe English Wikipedia

Fuzionarea real-life-ului şi internetului

Cu câteva zile în urmă am vrut să verific în arhiva de la yahoo messenger o parte dintr-o conversaţie, numai că apoi mi-am dat seama că acea conversaţie a fost în real-life, iar real-life-ul nu are arhive. Ce a fost spus şi nu a fost înregistrat s-a pierdut pentru totdeauna. Cum spuneau latinii, verba volant, scripta manent.

Cu excepţia cazurilor în care au fost persoane publice, avem puţine informaţii avem despre străbunicii noştri, în afară de informaţiile oficiale şi câteva amintiri transmise prin viu grai. Însă lucrurile încep să se schimbe, iar strănepoţii noştri s-ar putea să aibă o pletoră de informaţii despre noi. Posturile noastre pe bloguri, forumuri, mailurile şi arhivele de messenger, chiar căutările google prin google archive, toate acestea s-ar putea să fie păstrate.

Însă ce-ar fi dacă într-un viitor nu prea îndepărtat, tot ce trăim va fi înregistrat? O cameră video care ne însoţeşte pretutindeni ar putea înregistra tot ce vedem şi auzim, salvând astfel de informaţii într-o memori flash, şi uploadând pe un server un backup de fiecare dată când întâlneşte o conexiune wireless.

Dar este oare o idee bună să nu uităm nimic? Amintirile de obicei sunt îndulcite de creierul nostru, pentru a fi mai uşor pentru noi: de aceea, chiar pentru cele mai rele vremuri, întotdeauna vor exista nostalgici.

Instant messenger şi social networking

În România, “instant messenger” este aproape sinonim cu Yahoo Messenger. Nu cunosc vreun român care să-mi fi dat vreodată un id de la o altă reţea de instant messenger decât yahoo, care este deja standardul.

Însă e un fel de standard doar în România: alte ţări au alte standarde, care s-au impus prin vremurile nebuloase ale începutului internetului. Dacă un român îţi va da un id de Yahoo, un englez îţi va da un id de MSN, un american e probabil să-ţi dea un id de AIM, iar un rus sigur îţi va da un id de ICQ. Google Talk are adepţi mai peste tot în lume, dar de obicei e folosit împreună cu un alt client, care are popularitate locală.

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu siturile de “social networking”. În România, sunt populare www.hi5.com şi Yahoo 360˚, spre deosebire de exemplu, de Brazilia, unde www.orkut.com al lui Google este foarte popular sau Ungaria, unde există un site local numit www.iwiw.hu.

În Statele Unite, se observă un fenomen interesant: cele mai populare situri sunt www.myspace.com şi www.facebook.com, apartenenţa la unul sau la altul făcându-se în funcţie de clasa socială.

Myspace este folosit de hispanici, imigranţi, punkeri, emo, hip-hoperi, comunitatea muzicienilor şi elevii de liceu din familii mai puţin bune, care mai degrabă îşi vor găsi o slujbă după ce termină liceul decât să-şi continue studiile.

Facebook a început ca un site doar pentru Harvard, apoi extins pentru toate universităţile americane, înainte de a fi deschis pentru toată lumea. Începutul i-a dat o anumită linie, pe care o urmează, fiind folosit de “copiii buni”, care urmează sau vor urma o facultate şi vor avea un statut social mai bun.

Diferenţa dintre utilizatori se observă şi prin design: Facebook are un design curat şi sobru, spre deosebire de Myspace, care este are un design mai puţin îngrijit.

Nici unul dintre cele două situri nu e popular în România. În Facebook, majoritatea celor de pe networkul “România” fiind români din Statele Unite, mai ales tineri care învaţă acolo.

Cum ajung oamenii aici?

Unul dintre lucrurile cele mai interesante în a fi blogger e să vezi ce fel de minunăţii au căutat oamenii pe google să ajungă aici. De exemplu:

  • imnuri dacice — cum singura inscripţie în limba dacă pe care o cunoaştem e DECEBALUS.PER.SCORILO, presupun că fie nu sunt lungi imnurile alea, fie sunt cam repetitive.
  • bazele vindecării cuantice — e genul de frază cu care “bio-energo-terapeuţii” îşi păcălesc pacienţii mai creduli. Nu se ştie dacă există vreo influenţă a efectelor cuantice asupra materiei vii, aşa că cei care spun că vindecă cu fizica cuantică sunt un fel de vraci sau vrăjitoare.
  • fabrică de nasturi — nu-i chiar minunăţie, dar ideea de fabrică de nasturi sună interesant
  • pălărie anii 30 — heh, vreau şi eu o pălărie de-asta!
  • palton cu cordon — s-ar potrivi cu pălăria din anii 30
  • parodii muzicale cu preoţi — trebuie să găsesc nişte veşminte preoţeşti şi să mă apuc să fac parodii pe youtube!
  • şpagă pentru o parohie — vreun tânăr preot vrea să-şi găsească o nouă parohie şi are nevoie de informaţii în legătură cu sumele vehiculate
  • cântece patriotice — în limba dacă, evident!
  • păreri angajaţi despre ibm — părere: IBM-ul e mare, imens. Pentru a înţelege cât de mare e, vezi postul despre mărimea universului, şi împarte totul la doi.
  • teoria cenzuriibla bla bla bla bla blab bla se crede că bla bla bla bla de către stat bla bla bla bla bla
  • mari prezicatori ai lumi — există două tipuri de prezicători: cei care au predicţii greşite şi cei care scriu lucruri atât de vagi încât orice s-ar întâmpla, se poate interpreta că au avut dreptate. Marii prezicători fac parte din a doua categorie.
  • Bătălia internetului

    Bătălia Internetului
    Parte din Războiul pentru eliberarea informaţiei şi puterii de decizie
    Polish Hussar
    Scenă de luptă dintre piraţii care downloadează muzică şi companiile muzicale.
    Dată 1999-2020
    Loc Lumea largă
    Rezultat Instaurarea democraţiei electronice
    Combatanţi
    Poporul electronic Guvernul analogic
    Comandanţi
    Richard Stallman,
    Linus Torvalds,
    Jimbo Wales,
    alţii
    CEO-ii corporaţiilor
    politicieni corupţi
    Forţă
    miliarde de persoane
    companiile inovatoare
    mii de avocaţi
    companiile reacţionare
    Victime
    necunoscute necunoscute


    Bătălia internetului se referă la bătălia susţinută la nivel global împotriva guvernelor şi corporaţiilor care vor să-şi păstreze şi în era digitală vechile priveligii.

    Poate că aşa va începe un articol din Wikipedia despre această luptă, care deja a început. Este greu de precizat care va fi scara conflagraţiei şi cât de greu vor renunţa guvernele şi marile corporaţii, dar rezultatul este unul singur. S-a dovedit de multe ori că nu se pot opri inovaţiile tehnice prin mijloace legislative.

    Despre ce este vorba în acest război? În primul rând despre eliberarea cunoaşterii şi informaţiei, în toate variantele lor. Internetul ne oferă posibilitatea de a avea acces instantaneu la orice informaţie a umanităţii, orice cântec, orice carte, orice film creat vreodată. Însă în cele mai multe cazuri este ilegal: a oferi aproape orice operă creată în ultimii o sută de ani este contrar legii dreptului de autor.

    Cu toate acestea, în subteran există tehnologii P2P (de exemplu DC++, BitTorrent), care permit împărtăşirea (shareuirea) cu alţii a acestor informaţii: muzică, filme, e-cărţi. Guvernul şi marile corporaţii nu stau cu mâinele în sân văzând cum puterea lor — care vine tocmai din desfacerea fizică (CD-uri, DVD-uri, cărţi de hârtie) a informaţiei — poate fi pierdută. De aceea, există ofensiva RIAA, care a dat în judecată zeci de mii de persoane, pentru a speria şi a descuraja P2P-ul.

    Rezultatul însă nu este pe măsura aşteptărilor marilor corporaţii: mai mult de jumătate din internauţi downloadează muzică şi filme. Aici este ceva interesant: s-a ajuns ca să fie mai mulţi care să NU respecte acea lege decât cei care o respectă. În mod normal, într-o democraţie adevărată, s-ar schimba legea după dorinţele poporului, dar, deh…

    Cum legea nu se poate schimba, este posibil să se creeze o cultură alternativă liberă: Linuxul ca reacţie la restricţiile Windows, Wikipedia ca reacţie la enciclopedii non-free precum Britannica şi Encarta. La muzică, de asemenea există muzica indie (cu publisheri independenţi şi atitudinea do-it-yourself), care din nefericire e cam puţin cunoscută în România.

    În al doilea rând, partea care e cea mai importantă: power to the people! Blogurile, Wikipedia, Myspace, Youtube: utilizatorii obişnuiţi deja pot să creeze conţinut, iar vocea lor poate fi făcută simţită. Acest fapt a fost deja recunoscut de revista TIME, care a acordat titlul de Persoana anului 2006 ŢIE, adică internautului.

    Acesta este doar începutul: va urma democraţia virtuală pe internet: niciodată nu a fost mai uşor ca poporul să fie consultat. E doar o problemă de timp până când se va schimba paradigma politicii, iar comunicaţiile prin internet vor avea un rol central.

    Succes cu revoluţia digitală şi ne vedem la următoarea: Revoluţia Inteligenţei Artificiale sau Singularitatea Tehnologică. Până atunci, browsing şi blogging plăcut! ;-)