Am observat că mulţi (în special cei cu vederi mai de stânga) au nişte idei foarte ciudate despre ce este şi cum funcţionează piaţa de capital. O părere pe care am auzit-o este că e un fel de loterie: investeşti într-o companie sau alta ca şi cum ai alege numerele la loto: poţi să câştigi o avere sau poţi să-ţi pierzi toţi banii. În vreme ce partea cu câştigatul şi pierdutul banilor e adevărată, alegerea companiei nu ar trebui să fie la întâmplare.

De asemenea, cei care “joacă” pe piaţa de capital, marii capitalişti, cică ar fi nişte persoane malefice, care profită de pe urma clasei muncitoare şi nu dau nimic înapoi societăţii.

De ce e piaţa de capital importantă?

De fapt, piaţa de capital e cea mai importantă parte din capitalismul industrial, iar investitori iscusiţi permit economiei să se dezvolte rapid, furnizând companiilor care au potenţial bani fără dobândă şi fără garanţii.

Problema cea mai mare a oricărei economii este distribuirea resurselor: aici e probabil cea mai mare diferenţă în performanţe între economiile “socialiste” şi cele capitaliste: pur şi simplu cele capitaliste fac alegeri mult mai bune în acest domeniu. Iar cei care decid cine primeşte bani (deci, resurse) sunt acei investitori.

Dacă un investitor investeşte într-o companie care nu produce nimic şi dă faliment, îşi pierde banii, dar în acelaşi timp şi economia pe ansamblu pierde acele resurse limitate (muncă, resurse minerale, combustibili, etc), care ar fi putut să fie investite în ceva util.

Cum obţin companiile banii

O companie ar putea obţine un împrumut de la o bancă, dar pentru aceasta e nevoie de garanţii: banca nu vrea să rişte şi să ofere bani doar că o companie are potenţial.

Însă o companie poate să emită acţiuni şi să le vândă pe piaţa de capital pentru a strânge bani nereturnabili. Creşterea numărului de acţiuni în circulaţie înseamnă, în mod evident, că ceilalţi acţionari vor avea o proporţie mai mică din companie, dar, dacă acei bani sunt folosiţi în mod chibzuit, compania va avea per ansamblu o valoare mai mare.

Alte sisteme

Această piaţă de capital, care permite dezvoltarea unor proiecte de dimensiuni mari e cea care face diferenţa faţă de toate celelalte sisteme:

Mai multe publicaţii, inclusiv Guardian şi Financial Times, ba şi ziare de pe la noi, se plâng de lipsa muncitorilor est-europeni de joasă calificare pentru a culege căpşuni (”căpşunari”) în Anglia şi de lipsa de muncitori în construcţii în România.

Din punct de vedere economic, perspectiva este falsă, sau cel puţin distorsionată, prezentată din punctul de vedere al companiilor. Da, există o lipsă de muncitori dispuşi să muncească din greu 14 ore pe zi, în condiţii foarte proaste, în soare, pentru salariul minim pe economie. Însă dacă se va mări salariul şi se vor îmbunătăţi condiţiile, mâna invizibilă a lui Adam Smith va crea din nimic o mulţime de muncitori dornici să aibă acea slujbă.

E un principiu de bază al economiei capitaliste, modul în care resursele limitate vor putea fi folosite doar de companiile cele mai eficiente, care-şi vor permite preţul. În nici un caz nu ar trebui să le plângem de milă companiilor care-şi diminuează profitul pentru că trebuie să dea salarii mai mari angajaţilor.

Nu aş fi vrut ca primul post să fie despre politică, dar, în fine… Astăzi eram prin parc şi întâmplător aud nişte moşi discutând înflăcărat despre subiecte actuale, mai exact despre România, Uniunea Europeană şi economia noastră mioritică. Printre frânturile de frază care au ajuns la mine se afla “îţi spun eu: ăştia nu vor decât să fim o piaţă de desfacere”. Interesant, acest buzz-word “piaţă de desfacere” este destul de popular şi folosit de aceeaşi categorie de oameni cu “nu ne vindem ţara”.

Însă, din punct de vedere economic este absurd a spune aşa ceva: pentru a fi o piaţă de desfacere, e necesar să produci şi tu ceva. Nu se poate să cumperi un BMW dacă nu ai bani, iar bani nu ai decât dacă produci ceva ca să vinzi în exterior. UE are nevoie să existe o clasă de mijloc în România dacă vor să ne vândă BMW-uri şi brânza lor Camembert.

Apoi, mai este şi o neînţelegere a structurilor UE şi a fondurilor de dezvoltare. O avea UE multe hibe şi capcane, dar aceasta nu este una dintre ele: UE îţi dă bani pentru a începe o afacere care să producă ceva local. Cine are idei viabile şi plan de afaceri detaliat, îi primeşte. Şi aici vorbim de sume mult mai mari decât importurile României din UE: este vorba de zeci de miliarde de €.