Din lumea Windows, Appliţii par a fi nişte fanatici ciudaţi care îşi expun cu îngâmfare preferinţele lor în materie de calculatoare cu design deosebit şi preţ piperat. După vreo şase luni ca utilizator de Apple şi Mac OS X, am ajuns la concluzia că au dreptate când privesc astfel Windowsul şi Linuxul.

Apple îşi produce şi hardwareul şi softwareul, ceea ce e un mare avantaj: nu există astfel niciun fel de probleme legate de compatibilitate, totul merge perfect. Aici nu poţi să dai vina pe programatorii de la Windows sau Linux, pentru că acolo este o varietate mult mai mare de configuraţii hardware.

Despre UNIX se spunea că are o interfaţă prietenoasă cu utilizatorii, dar doar cu acei utilizatori care-i plac lui. Mac OS X, deşi o formă de UNIX, mai exact BSD, este prietenos cu toată lumea. De fapt, cea mai mare diferenţă faţă de celelalte sisteme de operare este că fiecare detaliu în interfaţă a fost gândit îndelung să fie cât mai simplu şi cât mai ergonomic. Poate că e adevărat că dacă avem de făcut prea multe alegeri, devenim mai nefericiţi, iar în Apple reuşeşte astfel să-şi facă userii mai fericiţi.

Dar asta nu înseamnă că poţi să faci mai puţine cu un Mac, ci doar că totul e gândit altfel, să te ajute. Securitatea nu e gândită ca la

Partea rea e că nu e chiar atât de mult software pentru Apple, neputând să rulezi applicaţii Windows, iar pe unele de Linux teoretic este posibil, dacă le recompilezi. Dar se găseşte software pentru aproape orice lucru.

MacBookul Pro al meu are şi tastatură românească! Însă, spre deosebire de Windows şi Linux, foloseşte variantele corecte ale literelor “ş” şi “ţ”, adică cele cu virgulă dedesupt, nu cu sedilă. E frumos când se respectă standardele, dar Microsoftul nu le respectă: în multe cazuri, Windowsul nu are caracterul acesta în fonturile sale şi chiar în cazurile în care există fonturi, uneori Internet Explorerul nu le poate afişa pe pagini web. Mai e problema cu învăţatul layoutului. În Windows, folosesc pentru diacritice româneşti un layout special, dar chiar dacă aş fi folosit cel standard, tot ar fi fost puţin diferit.

Pentru a-l suferi mai uşor pe Steve Jobs de la Apple (cel care e mai îngâmfat decât toată comunitatea Apple la un loc), există un blog foarte amuzant numit Fake Steve’s Blog.

Dar îl putem ierta pe Jobs… Pe prima pagină a manualului scrie că “Tu şi Macul tău aţi fost făcut unul pentru altul”. Poate aşa o fi.

Cineva spunea odată că în curând, un computer va câştiga un premiu Nobel, şi, glumea sperând că nu va fi premiul Nobel pentru Literatură. Inteligenţa artificială e o posibilitate reală, însă nu este chiar clar când va fi ea. Prin anii ‘60 erau entuziaşti cercetătorii din acest domeniu, însă şi-au dat seama repede că rezultatele cercetării erau departe de ceea ce este inteligenţa.

Însă timpul a trecut, iar calculatoarele devin din ce în ce mai performante în celebra scară exponenţială a lui Moore, care prezice (dacă va rămâne valabilă, cum a fost în ultimii 40 de ani) că în 15-20 de ani, microprocesoarele vor avea putere de calcul mai mare decât a creierului uman.

Ce se va întâmpla după asta? Calculatoarele vor putea crea singure alte calculatoare mai performante, într-un ciclu din ce în ce mai rapid. Unii prezicători ai viitorului numesc asta “singularitate”, adică nu se poate spune ce va urma, deoarece schimbările vor fi extreme în timp foarte scurt. Dintr-o dată vom afla cum să călătorim instant între o stea şi alta şi secretele vieţii? E greu de spus.

O variantă ar fi stabilizarea cunoaşterii la un anumit nivel, care nu poate fi trecut nici măcar de gândirea unui supercomputer, o barieră pentru care ar fi nevoie de materia dintr-o întreagă galaxie să fie pusă la lucru ca să fie trecută.

Sau, dacă intrăm în science-fiction, ar putea exista o răscoală a computerelor (”roboţilor”) împotriva omenirii.

În orice caz, vom avea timpuri interesante. Apropo, cică se spune că un blestem vechi chinezesc este “fie ca tu să trăieşti în timpuri interesante”.