O arhitectă cunoscută internaţional a proiectat pentru o firmă evreiască un turn de 200 metri pentru zona Eminescu din Bucureşti:

Însă se pare că arhitecţii noştri nu sunt de acord pentru că nu se potriveşte cu stilul local. Evreii nu au ce căuta să ne construiască clădiri moderne, într-un stil internaţional. Evident, cu astfel de argumentaţie nu s-ar fi construit nici Turnul Eiffel, dar poporul nostru se poate mândri cu o şcoală de arhitectură mult mai bună decât cea a francezilor.

Dar care e stilul local? să ne uităm prin zonă, ce clădiri sunt!

În această primă imagine, o clădire de birouri la intersecţia Eminescu-Polonă; vedem verdele-praz, care ne aduce aminte de alimentul pe care atâţi olteni l-au folosit timp de secole pentru a supravieţui. 100% românesc.

Puţin mai încolo, pe aceeaşi stradă, o clădire care arată ca o burtă de politician român, dar unul patriot, albastrul fiind aceeaşi nuanţă cu cea din drapelul naţional. 100% românesc.

Mergem mai înainte, şi ajungem pe Dorobanţi, unde întâlnim un şir minunat de blocuri. Poate că blocurile comuniste par să arate pentru necunoscători la fel, din Praga până-n Vladivostok, dar există elemente care-l fac pur românesc, de exemplu cum fiecare şi-a pus termopane de altă culoare şi formă, dovedind că românul e original, nu ca fraierii de cehi, care şi-au pus termopane la tot blocul la fel.

Nu-i aşa că nu se potriveşte cu stilul zonei?

Propunere

Un stil mai românesc decât acesta, se poate găsi chiar la aici, la noi, fiind reprezentat prin sute, dacă nu mii de construcţii în toată ţara. Un exemplu, aici:

Incredibil ce se întâmplă în Bucureşti: în cafeneaua Café de la Grenouille, un tip (Matei George Pană, recidivist) îl înjură pe un client (George Călin, actor), care îi spune să fie “mai puţin agresiv” şi cere nota de plată.

Tipul îl împuşcă în faţă cu un pistol cu gaze. (mai multe detalii pe blogul lui Călin)

Căutând pe google “Café de la Grenouille”, aflăm e la acasăTV că aceasta este a unei prezentatoare de meteo de la acasăTV, deşi George Călin spune că tipul pretindea că e terasa lui. Dubios.

Oricum, ce să facem pentru a evita asta? Soluţia ar putea fi cea din Marea Britanie: e nevoie de un motiv serios pentru un permis de port-armă. “Pentru auto-apărare” NU este printre motive, cum este la noi. Oricine poate spune că-i e frică de vecini şi aşa oricine ar putea primi permis de port-armă.

Dar problema asta nu este doar utilizarea armelor ci întreaga violenţă şi agresivitate din Bucureşti. Pe stradă, toată lumea pare să fie agresivă, Bucureştiul a ajuns deja cel mai puţin prietenos oraş pe care l-am văzut, iar lucrurile nu par să se schimbe spre bine.

Potrivit proiectului, monumentul ar urma să ocupe o suprafaţă de peste 2.800 de metri pătraţi din domeniul public al Capitalei, în zona străzilor Lipscani, Anghel Saligny, Mihai Vodă şi Brezoianu.

Pe această suprafaţă vor fi amplasate cinci construcţii cu caracter de monument: un Memorial, Steaua lui David, Via Dolorosa, Roata Ţiganilor şi Coloana. Dintre acestea, Coloana va fi cea mai înaltă, 20 metri.

Nu se potriveşte deloc cu zona, dacă tot ar fi avut un teren viran pe acolo, mai bine ar fi făcut un părculeţ, că nu ar strica, din punct de vedere turistic.

Monumentul Holocaustului ar putea fi amplasat dincolo de Piaţa Unirii, pe lângă Teatrul Evreiesc, unde chiar era pe vremuri un cartier evreiesc şi unde chiar s-au întâmplat un pogrom pe vremea răscoalei legionarilor din ‘41. Ar trebui ca primăria să se gândească şi la istoria zonei când amplasează un monument.

Cât despre arhitectură, e posibil să fie o altă “ţeapă”, ca “ţeapa revoluţiei” de lângă Palatul Regal. O coloană înaltă poate arăta bine, dar tare mi-e frică de ţepificarea unei alte zone din Bucureşti.

Văzând că Băsescu şi cumetrii lui sunt aproape să piardă primăria Bucureştiului, presa românească începe atacuri bezmetice, pline de insulte şi deseori lipsite de logică, la adresa lui Oprescu, de parcă ar fi angajaţi de campania lui Blaga.

Îl atacă pe de o parte că este susţinut de liberali şi social-democraţi, pe de altă parte că este independent şi că nu are susţinere.

Îl atacă în legătură cu mineriada, deşi, spre deosebire de Blaga şi Băsescu, Oprescu nu era membru FSN când mineriada din iunie 1990 s-a produs, ci doar un medic neimplicat politic. De ce nu spun despre Blaga şi Băsescu că li s-a părut normal să fie în continuare în funcţii de conducere din partea FSN-ului, după mineriadă ?

Editorialele unor ziare ne spun că Oprescu are tupeu. De ce tupeu? Pentru că-l înfruntă pe Măria Sa, Băsescu ?

Evenimentul Zilei: “Sorin Oprescu este reprezentarea bucureşteanului care te claxonează bezmetic când, blocat în trafic, nu poţi face nici stânga şi nici dreapta. Al celui care-ţi taie calea şi te mai şi insultă pentru că nu eşti atent. Al celui care intră în metrou cu tupeu, lovindu-i cu sete pe călătorii care se pregătesc să iasă. Al bucureşteanului care pretinde adulaţia găştii pentru că e mai şmecher şi dă mai bine capete-n gură.”

Ziua: “Tupeul îi e fantastic. Tipic activiştilor bolşevici.”

Băsescu, deşi prin constituţie nu are voie să se implice în campania electorală, continuă şi el să-l atace pe Oprescu, spunând că e “marioneta” lui Iliescu.

Interesant e că nici măcar PSD-ul nu-l susţine prea tare. Onţanu, Primarul PSD al Sectorului 2, ales din primul tur, deja a anunţat că-l susţine pe Blaga, care e mai puţin probabil de a-i strica afacerile lui cu Piaţa Obor şi altele, iar Diaconescu spune că nu vrea să-l susţină nici el pe Oprescu.

Încrâncenarea asta anti-Oprescu mă face să cred că totuşi nu ar fi o idee rea să iasă primar, pentru că ar supăra multe interese. Rămâne de văzut dacă bucureştenii vor face exact invers ce le spune moş Băsescu şi cu tanti Mass-Media.

Update: Vanghelie (primarul Sectorului 5, de la PSD) l-a atacat şi el pe Oprescu, aducând acuze vagi, fără a spune nimic concret: ba că e populist, ba că cei de pe lângă el sunt o “gaşcă de hoţi”. Interesant cum cei mai “oneşti” politicieni îl atacă cel mai mult.

Update 2: Blaga îi numeşte programul lui Oprescu “emo”. Pedeliştii încearcă să nu se repete în declaraţiile lor politice şi folosesc invective din ce în ce mai inventive.

Ei, aş! Nu mor caii când vor câinii! Platitudinele şi clişeele sunt mai la modă decât oricând, iar wise-guy-ul de Bucureşti la fel de sclipitor.

Mitică crede despre sine că este un om al timpului său, că alt timp nu are, săracul. Deci, ce năravuri a mai învăţat în ultima sută de ani?

O conversaţie obişnuită între un fotograf amator şi un individ care se crede câine de pază al zonei: după caz, poate fi un badigard, proprietarul unei clădiri în apropiere sau doar un individ dubios.

- Alo, domnu’! Alo, domnu’! Ia vino-ncoa’. Ce faci acolo?

- Fac o fotografie a clădirii.

- Domn’e, dar aşa ceva nu e voie.

- De ce?

- Pentru că nu e voie.

- Dar sunt în stradă, iar legea spune că pot să fotografiez orice atât timp cât sunt în spaţiul public iar clădirea nu-i obiectiv militar.

- Nu contează cum e legea, dacă nu e voie, nu e voie. Chem poliţia!

- N-ai decât să o chemi.

- O să-ţi pară rău… eu chiar o chem!

Fotograful se duce puţin mai departe, face o poză de ansamblu şi îşi ia tălpăşiţa repede.

Probabil că cel mai important lucru care-i lipseşte Bucureştiului este un centru care să poată fi vizitat pe jos. E imposibil să vizitezi ce aveam acum, din două motive: clădirile sunt dărăpănate şi nu există o zonă pietonală. Chiar dacă nu avem arhitectura Pragăi, dar s-ar putea măcar renova ce avem sau măcar s-ar putea face un plan urbanistic coerent, fără clădiri nepotrivite.

Bucureştiul este una dintre puţinele capitale europene care nu are un centru pietonal, unde să te poţi plimba într-o frumoasă zi de primăvară: peste tot sunt maşini, e zgomot, fum, aglomeraţie, iar pe străduţele mai mici, sunt trotuare în stare proastă, şi pe deasupra, mai sunt parcate şi maşini, trebuind să faci slalom printre acestea şi maşinile de pe stradă pentru a înainta.

Mare parte din centru ar trebui să fie fără maşini, dar acum nu se poate aceasta: bucureştenii care vor să ajungă din partea de sud în cea de nord a oraşului traversează prin centru, variante nu prea există: şoseaua de centură este în stare proastă, este lent, aglomerat şi doar câte o bandă pe sens. Soluţia ar fi construirea rapid a unei autostrăzi de centură, cu trei benzi pe sens şi pe care să se poată merge cu viteză mai mare. Pistele de biciclete ar fi de asemenea ceva dezirabil, putând să descongestioneze măcar o parte din trafic.

Liniştea este ceva care lipseşte în general în Bucureşti: până acum nu am mai ajuns într-o altă capitală unde şoferii să fie atât de nerăbdători la stop şi atât de gălăgioşi cu claxonul, nici măcar în Balcanii noştri pe care dăm vina pentru toate influenţele nefaste: croaţii sunt destul de calmi la volan şi nu se enervează atât de repede, iar sârbii nu-s mult diferiţi.

Probemele cele mai importante nu sunt din cauza lipsei banilor, care se folosesc pe inutilităţi precum schimbatul bordurilor, ci lipsa unei strategii care să facă oraşul mai atractiv şi al simplei atenţii pentru detalii, precum problema gunoiului. O soluţie interesantă la curăţenie se găseşte în Zagreb, unde măturători cu nişte triciclete speciale cu un tomberon se găsesc în tot oraşul, având grijă să golească coşurile de gunoi şi să ia eventualele gunoaie din stradă sau de pe trotuar.

Există un proiect numit (cam neinspirat) TUB care are multe părţi bune, dar au mai fost şi altele şi nimic nu s-a făcut până acum, aşa că e puţin probabil să se ajungă la implementarea acestuia, în special ţinând cont de primarul general pe care-l avem.

Videanu ne-a promis în campania electorală că va face un “inel verde” în jurul capitalei pentru a preveni praful Bărăganului să ajungă în Bucureşti. Au trecut doi ani de când a fost ales şi nimic nu s-a întâmplat, ba chiar s-a trecut la tăiatul celor puţini copaci pe care-i avem pentru a se construi circuitul auto Bucharest Ring sau doar pentru a se construi parcări. Trebuia să aşteptăm şi atunci nu am fi fost dezamăgiţi.

Situri precum Now and then ne prezintă cum arată anumite clădiri acum şi de demult. Dar există şi multe cazuri în care nu mai există clădirea pentru a avea cu ce să comparăm.

Piaţa Unirii, 1927

Dinspre Piaţa Unirii spre Izvor, 1927

Au trecut 80 de ani de când a fost făcută această fotografie de ansamblu a malurilor Dâmboviţei şi puţine din clădirile care se pot vedea se mai găsesc şi astăzi. În locul blocurilor din Centrul Civic şi Unirii se găseau nişte clădiri negustoreşti cu 2-4 etaje. Mai înspre Calea Victoriei se aflau (şi încă se află) clădiri de inspiraţie franceză într-un stil mai clasic şi mai european. Spre sud se văd nişte case individuale, însă nu foarte mici, deşi o trecere spre mahalale se observă în josul extrem al pozei.

Se văd şi vreo câteva piaţete, puţine însă, dar totuşi, mai multe decât în momentul de faţă, când Bucureştiul este un oraş anti-pietonal prin excelenţă. Mai apar în imagine şi vreo două mănăstiri, fortificate, care erau deseori folosite atât pentru apărare, cât şi ca hanuri.

Însă anumite lucruri au rămas la fel ca pe vremuri: în sud se văd câteva depozite şi instalaţii industriale, în timp ce nordul este mult mai înverzit, iar casele sunt mai rarefiate. Se vede chiar şi marginea oraşului, care era mult mai aproape de centru decât acum.

Click pentru a downloada imaginea în întregime (1.4 MB)