Cu câteva zile în urmă am vrut să verific în arhiva de la yahoo messenger o parte dintr-o conversaţie, numai că apoi mi-am dat seama că acea conversaţie a fost în real-life, iar real-life-ul nu are arhive. Ce a fost spus şi nu a fost înregistrat s-a pierdut pentru totdeauna. Cum spuneau latinii, verba volant, scripta manent.

Cu excepţia cazurilor în care au fost persoane publice, avem puţine informaţii avem despre străbunicii noştri, în afară de informaţiile oficiale şi câteva amintiri transmise prin viu grai. Însă lucrurile încep să se schimbe, iar strănepoţii noştri s-ar putea să aibă o pletoră de informaţii despre noi. Posturile noastre pe bloguri, forumuri, mailurile şi arhivele de messenger, chiar căutările google prin google archive, toate acestea s-ar putea să fie păstrate.

Însă ce-ar fi dacă într-un viitor nu prea îndepărtat, tot ce trăim va fi înregistrat? O cameră video care ne însoţeşte pretutindeni ar putea înregistra tot ce vedem şi auzim, salvând astfel de informaţii într-o memori flash, şi uploadând pe un server un backup de fiecare dată când întâlneşte o conexiune wireless.

Dar este oare o idee bună să nu uităm nimic? Amintirile de obicei sunt îndulcite de creierul nostru, pentru a fi mai uşor pentru noi: de aceea, chiar pentru cele mai rele vremuri, întotdeauna vor exista nostalgici.

Am observat că mulţi (în special cei cu vederi mai de stânga) au nişte idei foarte ciudate despre ce este şi cum funcţionează piaţa de capital. O părere pe care am auzit-o este că e un fel de loterie: investeşti într-o companie sau alta ca şi cum ai alege numerele la loto: poţi să câştigi o avere sau poţi să-ţi pierzi toţi banii. În vreme ce partea cu câştigatul şi pierdutul banilor e adevărată, alegerea companiei nu ar trebui să fie la întâmplare.

De asemenea, cei care “joacă” pe piaţa de capital, marii capitalişti, cică ar fi nişte persoane malefice, care profită de pe urma clasei muncitoare şi nu dau nimic înapoi societăţii.

De ce e piaţa de capital importantă?

De fapt, piaţa de capital e cea mai importantă parte din capitalismul industrial, iar investitori iscusiţi permit economiei să se dezvolte rapid, furnizând companiilor care au potenţial bani fără dobândă şi fără garanţii.

Problema cea mai mare a oricărei economii este distribuirea resurselor: aici e probabil cea mai mare diferenţă în performanţe între economiile “socialiste” şi cele capitaliste: pur şi simplu cele capitaliste fac alegeri mult mai bune în acest domeniu. Iar cei care decid cine primeşte bani (deci, resurse) sunt acei investitori.

Dacă un investitor investeşte într-o companie care nu produce nimic şi dă faliment, îşi pierde banii, dar în acelaşi timp şi economia pe ansamblu pierde acele resurse limitate (muncă, resurse minerale, combustibili, etc), care ar fi putut să fie investite în ceva util.

Cum obţin companiile banii

O companie ar putea obţine un împrumut de la o bancă, dar pentru aceasta e nevoie de garanţii: banca nu vrea să rişte şi să ofere bani doar că o companie are potenţial.

Însă o companie poate să emită acţiuni şi să le vândă pe piaţa de capital pentru a strânge bani nereturnabili. Creşterea numărului de acţiuni în circulaţie înseamnă, în mod evident, că ceilalţi acţionari vor avea o proporţie mai mică din companie, dar, dacă acei bani sunt folosiţi în mod chibzuit, compania va avea per ansamblu o valoare mai mare.

Alte sisteme

Această piaţă de capital, care permite dezvoltarea unor proiecte de dimensiuni mari e cea care face diferenţa faţă de toate celelalte sisteme: