Cotidianul are un articol despre cum şi de ce a devenit Corneliu Baba membru al Partidului Muncitoresc Român (PMR), strămoşul PCR-ului. Articolul e interesant din punctul de vedere al unei imagini asupra vremurilor acelea. Autoarea, Alina Purcaru [blog link] chiar are un stil compasional faţă de Baba.

Însă m-au surprins şi într-un fel m-au amuzat comentariile.

Cei de la Cotidianul sunt nişte “monştri josnici”, “nişte gunoaie”, care fac un “lucru îngrozitor”, o “defăimare”, o “campanie de denigrare a valorilor româneşti”, “un glonţ către puţinele noastre valori”, “îşi discreditează propriul neam” etc.

De ce doare adevărul în România? De ce e nevoie de mituri? De ce valorile trebuie să fie neapărat pure? Da, ar fi bine să fie, dar dacă altele nu avem, putem să ne mulţumim şi cu un Eminescu anti-semit şi xenofob sau cu o tripletă legionară: Eliade, Ionescu, Cioran.

Au fost şi ei oameni, au greşit: dar asta nu ar trebui să le ştirbească valoarea. Wagner poate fi ascultat chiar dacă ştim care au fost părerile lui despre supraoamenii arieni germani şi antisemitismul lui. Nu îţi vine să invadezi Polonia când îl asculţi, aşa cum zicea Woody Allen.

Bryan Magee spunea despre el:

Uneori cred că sunt doi Wagneri în cultura noastră, complet diferiţi unul de celălalt: Wagnerul pe care-l ştiu cei care-i cunosc opera şi Wagnerul imaginat de cei care-l ştiu doar după nume şi reputaţie.

Iar, în definitiv, ce mare lucru a făcut Baba? A fost membru în partid. Ei şi? Milioane au fost.

Lumea politică modernă e complexă, însă Douglas Adams a reuşit să însumeze esenţialul într-o scurtă conversaţie, din Ghidul Autostopistului Galactic:

– Pe planeta sa, oamenii sunt oameni. Conducătorii sunt şopârle. Oamenii urăsc şopârlele şi şopârlele conduc oamenii.
– Ciudat, spuse Arthur, am crezut că ai spus că este democraţie.
– Dar este, spuse Ford. Este.
– Atunci, spuse Arthur, sperând că nu sună ridicol de obtuz, de ce nu renunţă oamenii la şopârle?
– Păi chiar nu le-a venit ideea asta, spuse Ford. Toţi trebuie să voteze, aşa că presupun că guvernul pe care l-au votat e aproximativ guvernul pe care-l vor.
– Vrei să spui că ei chiar votează şopârlele?
– Ah, da, spuse Ford dând din umeri, evident.
– Dar, spuse Arthur, ajungând la punctul esenţial, de ce?
– Pentru că dacă nu votează pentru o anumită şopârlă, spuse Ford, şopârla care nu trebuie s-ar putea să ajungă la putere.

Cam ăsta e motivul pentru care nu voi merge să votez la alegerile europene din noiembrie. Şopârla care nu trebuie (Becali) nu are decât să devină parlamentar european.

Pe moment alt sistem mai bun nu există. Democraţia cel puţin limitează puterea pe care şopârlele o au, iar puterea e temporară. Mai bine decât a avea o şopârlă dictator.

Scriam că slavii ne-au influenţat mult pe noi românii. Dar oare i-am influenţat şi noi pe ei? Nu prea. Dintre cuvintele româneşti pe care multe limbi slave le au, sunt demne de menţionat:

Românii se plâng că sunt discriminaţi, că vesticii îi privesc cu suspiciune şi că îi consideră hoţi, etc, generalizând anumite cazuri care apar prin tabloidele de la ei. Da, nu este bine să aibă o părere preconcepută despre o anumită naţiune şi să creadă că toţi sunt la fel. Fiecare persoană e diferită.

Dar totuşi, dacă ne gândim bine, noi nu suntem mai breji: ba chiar mai mult: în timp ce la ei, de obicei doar cititorii de tabloide sunt mai xenofobi, iar cei mai educaţi sunt mult mai toleranţi, la noi rasismul este foarte răspândit chiar între cei mai educaţi şi la care am avea ceva pretenţii.

De exemplu, două conversaţii cu români verzi, X şi Y:

17:54:49 X: să ştii că mie cel puţin mi se părea ciudat şi când vedeam pe stradă oameni de diferite etnii cuplaţi
17:54:52 eu: dacă oamenii ăia se iubesc, ce sa le faci?
17:55:08 X: adică un chinezoi urât urât cu o blondă canadiancă cred superbă
17:55:18 X: ba nu e normal )
17:55:27 eu: de ce să nu fie normal?
17:55:35 X: pai ce cauta aia cu ăla ..
17:55:41 X: nu pot să inţeleg

20:28:11 Y: băi dar cand am văzut nişte ţigani mizerabili în graz m-am gândit că nu era rău dacă îi extermina hitler
20:28:15 Y: ai dracu paraziţi

1. Patriotismul este disponibilitatea de a ucide şi de a fi ucis din motive triviale — Bertrand Russell

2. Patrioţii întotdeauna vorbesc despre a muri pentru ţara lor, dar niciodată despre a ucide pentru ţara lor. — Bertrand Russell

3. Patriotismul este convingerea că ţara asta este superioară tuturor celorlalte pentru că te-ai născut în ea. — George Bernard Shaw

4. Punctul esenţial la tot patriotismul este războiul: iată de ce nu sunt patriot. — Jules Renard

5. Nu veţi avea o lume liniştită până când nu veţi scăpa rasa omenească de patriotism. — George Bernard Shaw

6. Patriotismul este virtutea viciosului. — Oscar Wilde

7. Patriotismul este o formă dăunătoare şi psihopată de idioţenie. — George Bernard Shaw

8. Patriotismul este un fel de religie, este oul din care se clocesc războaiele. — Guy de Maupassant

9. Patriotismul este sclavie. — Lev Tolstoi

10. Evident că oamenii obişnuiţi nu vor război: nici în Rusia, nici în Anglia, nici în America, nici în Germania. Dar conducătorii ţării determină politica şi este întotdeauna simplu să faci oamenii să fie de partea ta: fie că este democraţie, sau o dictatură fascistă, sau un parlament sau o dictatură comunistă. Fie că îşi pot sau nu face vocea auzită, oamenii pot fi făcuţi să susţină liderii. E simplu. Tot ce trebuie să faci e să le spui că sunt atacaţi, să denunţi pacifiştii ca lipsiţi de patriotism şi că expun ţara la pericol. Funcţionează la fel în orice ţară. — Hermann Göring

A fost vorba despre nume dacice de persoane (exact zero) şi nume dacice de râuri (cu indulgenţă vreo şapte), au mai rămas numele dacice de oraşe, care sunt în număr de zero în România. De fapt există un oraş cu nume dacic, Plovdiv, derivat din Pulpudeva, dar fiind în Bulgaria nu-l putem socoti ca dovadă a continuităţii noastre.

Nu e de mirare, pentru că dacii nu şi-au păstrate localităţile, ci au fugit în munţi, nefiind nicăieri o continuitate strictă a aşezărilor, strămoşii noştri mutându-se de colo-colo salvându-se de atacurile hunilor şi altor barbari din est.

Dar totuşi, ce nume au rămas din vremea antică? “Abrud” din “Abruttum” şi “Oltina” din “Altinum” sunt singurele cazuri clare, în care putem spune că sunt oraşe cu nume adevărat vechi, chiar dacă în cazul Oltinei ne-a venit printr-un intermediar slav. “Hârşova” din “Carsium” şi “Piatra-Neamţ” din “Petrodava” sunt doar ipoteze, neviind clară evoluţia lor, iar numele Berzoviei pare a fi slav, de la “brzo”, rapid.

Dar mai există şi o localitate numită “Capidava” în Judeţul Constanţa, însă a fost redenumită de Ceauşescu, iniţial numindu-se “Calichioi”, din turceşte “Kaleköy”, însemnând “satul fortificat”.

Un film suedez de prin 2000 care explorează anti-establishmentul de prin anii ‘70. Un grup de anarhisto-comunişti care locuiesc într-o “comună” şi sunt prezentate relaţiile între ei. Mai pe scurt, filmul este despre:

o casă, un revoluţionar, două căsătorii deschise, trei homosexuali (poate patru), trei copii, doi carnivori şi opt vegetarieni.

Lucruri pe care le aflăm includ faptul că poţi fi lesbiană din motive politice, că spălatul este de sorginte burgheză, că moartea lui Franco era un motiv de sărbătoare, că unii copii se joacă de-a Pinochet şi victima torturii.

Filmul nu e chiar o capodoperă, dar ca multe alte filme scandinave, atinge foarte multe subiecte: comunism şi radicalism vs. conformism (amândouă sunt privite cu ironie, dar este parcă mai dur cu conformismul), violenţa în familie, singurătatea, toleranţa şi limitele ei.

(IMDB, TPB)

Multe companii mari au sisteme de profile pentru uz intern: dacă vrei să afli mai multe informaţii despre un anumit coleg cu care vei lucra, te duci la situl intern respectiv, îi cauţi numele şi vei afla informaţii pe care el le-a pus la dispoziţie, precum ce skilluri are, ce limbi vorbeşte, etc. De exemplu, la IBM, eu în profil mă mândream că sunt poliglot: am ales dintr-o listă de limbi că, printre altele, vorbesc limba română (din România), limba română (din Republica Moldova) şi limba moldovenească (tot din Republica Moldova).

În afară de asta, în acele profiluri, mai există şi o ierarhie: îţi arată cine îţi e şeful, cine e şeful şefului şi tot aşa, până la Dumnezeu însuşi, CEO-ul corporaţiei, stăpân peste 355.000 de angajaţi din toată lumea şi care nu are şef. Decât poate acţionarii.

Dar ce-ar fi dacă s-ar face un sistem de social networking în cadrul companiei? Ceva gen hi5, facebook, myspace. Mă întreb dacă s-a mai gândit la asta: o nouă soluţie de a cunoaşte noi oameni din cadrul aceleiaşi corporaţii! Poate că se va pierde mult timp cu socializarea, dar oricum toată lumea corporatistă îşi pierde vremea pe Yahoo Messenger.

Astfel de profile extinse ar putea fi utile pentru interogări ale bazei de date, astfel găsind în cadrul companiei oameni şi proiecte:

Ei, aş! Nu mor caii când vor câinii! Platitudinele şi clişeele sunt mai la modă decât oricând, iar wise-guy-ul de Bucureşti la fel de sclipitor.

Mitică crede despre sine că este un om al timpului său, că alt timp nu are, săracul. Deci, ce năravuri a mai învăţat în ultima sută de ani?

În România, toată lumea se declară credincioasă, cu excepţia unei minorităţi de 8.500 de persoane (0,03%) care s-a declarat atei la ultimul recensământ. Dacă la noi, procentul celor care nu se asociază cu nicio religie abia dacă ajunge la 0,1%, în alte ţări, ei sunt majoritatea: de exemplu, în Estonia, 68% sau în Cehia 60%.

Dintre cei mai mult de 99,9% din români care aparţin unei religii, 23% se laudă că ar merge săptămânal la biserică. Dar ce se întâmplă cu restul? Cred ei oare într-adevăr în Dumnezeu?

Pentru majoritatea românilor, discuţia despre existenţa lui Dumnezeu pare a fi un subiect tabú: mulţi nu vor să discute, întrebând la rândul lor “ce ţi-a venit să întrebi asta?”. Vestea că cineva e ateu e întâmpinată cu o exclamaţie de uimire: “aoleu!”, de parcă ateismul ar fi vreo boală venerică.

O parte din cei care refuză să vorbească despre asta, nu vor să recunoască faptul că nu cred în Dumnezeu, din cauza ideii că ateu = comunist = răul întruchipat.

În concepţia multora, moralitatea nu poate fi desprinsă de religie, iar un ateu sigur trebuie să fie o persoană rea şi îngrozitoare, deşi dacă ne uităm pe statisticile din vest, ateii sunt mai educaţi şi dau mai puţine probleme autorităţilor.

România este de departe lider în Uniunea Europeană la procentul celor care declară că au credinţă în Dumnezeu. Dacă ar fi vreo legătură între moralitate şi religiozitate, atunci noi am trebui să fim mult mai puţin corupţi decât suedezii, care sunt foarte nereligioşi (doar 5% merg la biserică).