Instant messenger şi social networking

În România, “instant messenger” este aproape sinonim cu Yahoo Messenger. Nu cunosc vreun român care să-mi fi dat vreodată un id de la o altă reţea de instant messenger decât yahoo, care este deja standardul.

Însă e un fel de standard doar în România: alte ţări au alte standarde, care s-au impus prin vremurile nebuloase ale începutului internetului. Dacă un român îţi va da un id de Yahoo, un englez îţi va da un id de MSN, un american e probabil să-ţi dea un id de AIM, iar un rus sigur îţi va da un id de ICQ. Google Talk are adepţi mai peste tot în lume, dar de obicei e folosit împreună cu un alt client, care are popularitate locală.

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu siturile de “social networking”. În România, sunt populare www.hi5.com şi Yahoo 360˚, spre deosebire de exemplu, de Brazilia, unde www.orkut.com al lui Google este foarte popular sau Ungaria, unde există un site local numit www.iwiw.hu.

În Statele Unite, se observă un fenomen interesant: cele mai populare situri sunt www.myspace.com şi www.facebook.com, apartenenţa la unul sau la altul făcându-se în funcţie de clasa socială.

Myspace este folosit de hispanici, imigranţi, punkeri, emo, hip-hoperi, comunitatea muzicienilor şi elevii de liceu din familii mai puţin bune, care mai degrabă îşi vor găsi o slujbă după ce termină liceul decât să-şi continue studiile.

Facebook a început ca un site doar pentru Harvard, apoi extins pentru toate universităţile americane, înainte de a fi deschis pentru toată lumea. Începutul i-a dat o anumită linie, pe care o urmează, fiind folosit de “copiii buni”, care urmează sau vor urma o facultate şi vor avea un statut social mai bun.

Diferenţa dintre utilizatori se observă şi prin design: Facebook are un design curat şi sobru, spre deosebire de Myspace, care este are un design mai puţin îngrijit.

Nici unul dintre cele două situri nu e popular în România. În Facebook, majoritatea celor de pe networkul “România” fiind români din Statele Unite, mai ales tineri care învaţă acolo.

Prezicători, ghicitori şi profeţi

Ideea de a ghici viitorul a fascinat întotdeauna umanitatea. Din timpuri străvechi au existat tot felul de prezicători care, deseori pentru o sumă de bani, îţi ghiceau viitorul. Unii, chiar şi-au publicat prezicerile despre viitorul lumii. Viitorul nu putea fi cunoscut decât de zei, iar de aceea, misticismul acesta a fost preluat de religie, începând cu Oracolul din Delphi şi continuând cu profeţii, Moise, Isus, Mahomed.

În Evul Mediu, prezicători au existat de toate speţele în Europa: de la ghicitoarele ţigănci, până la oameni foarte educaţi precum Nostradamus. Dar ceea ce îi uneşte pe toţi e că prezicerea viitorului nu funcţionează.

Ghicitoare

Însă cum se face că ghicitoarele încă au succes, inclusiv aici în România? Atunci când ţiganii au venit în Europa, orientalismul lor îi făcea pe oameni să se gândească la un mistic exotic, iar asocierea cu vechii egipteni îi făcea pe oameni să le creadă că deţin cheia în anticele arte mistice. De fapt asta este totul în această meserie: să-ţi convingi clientul că ai astfel de puteri şi apoi să le spui generalităţi, nu lucruri specifice.

De fapt, şi în ghicitorie este o artă în a înţelege ce fel de om este cel al cărui viitor îl “ghiceşti”: în doar câteva întrebări, o ghicitoare bună poate să-şi dea seama cam care sunt visele şi dorinţele persoanei şi acelea sunt prezicerile pe care le va spune. La acestea se adaugă multe lucruri generice, precum “vei călători undeva”, “vei întâlni o persoană deosebită”, etc, care sunt valabile la mulţi.

Cum astfel, majoritatea prezicerilor sunt de bine, ele nu strică persoanei care vrea să-şi afle norocul, dar există alte metode mai bune de a obţine încrederea în sine decât astfel de povestioare fanteziste.

Horoscopul e încă surprinzător de popular în toată lumea. Prezicerile se găsesc în multe ziare, în special tabloide, şi urmează cam tot ideile vrăjitoarelor: ceva foarte general şi de bine.

Nostradamus

Nostradamus a devenit celebru pentru profeţiile lui, în versuri. Catrenele lui sunt vagi şi destul de multe, încât se întâmplă să nimerească ceva asemănător din când în când, dar se poate şti numai după, deci nu e chiar profeţie, ci întâmplare. Nu a existat până acum o interpretare corectă de dinainte de un eveniment.

Îmi voi schimba părerea doar când România, Anglia, Polonia şi Cehia vor încheia o alianţă împotriva Statelor Unite, cum spune Nostradamus:

Oamenii din Dacia, Anglia şi Polonia

şi Boemia vor face o nouă ligă

Pentru a trece dincolo de Coloanele lui Hercule

Barcelonezii şi Tyrenienii vor pregăti un complot crud

centuria V, catrenul 51

Dacii, strămoşii latinilor, au fost cel mai mare popor din lume

…iar cei care nu cred Marele Adevăr sunt fie închişi la minte, fie vânduţi intereselor străine. Pornind din leagănul lor carpato-danubian, dacii, împreună cu strămoşii lor, proto-dacii au cucerit Europa, Asia (din Irak până în Japonia), America (şi de sud şi de nord) şi probabil că ar mai fi continuat să cucerească alte continente dacă nu ar fi inventat navele spaţiale cu care au plecat să colonizeze galaxia. Dar nu-i nimic, noi vom redeveni centrul universului când în câteva zeci de ani se vor întoarce spunând în vechea şi frumoasa lor limbă “mânz, barză, viezure, mazăre…”.

Dacomania nu este ceva nou: ea a existat încă din secolul XIX, cel mai de seamă reprezentant fiind Bogdan Petriceicu Hasdeu, a fost urmat de Densuşanu, dar popularitatea dacismului a crescut atunci când Ceauşescu a impus-o ca doctrină naţională oficială, cu ajutorul unor prieteni foşti legionari de prin străinătate, precum Drăgan.

E nevoie doar de puţină imaginaţie!

Problema principală cu aceste afirmaţii ale daciştilor este faptul că sunt pseudo-ştiinţifice. Există puţine informaţii despre daci şi e uşor să tragi concluzii exagerate sau chiar fanteziste, îţi trebuie doar puţină imaginaţie.

De exemplu, Napoleon Săvescu ne spune că limba dacă ar fi fost aceeaşi cu limba latină, ignorând toate cunoştinţele noastre despre acea limbă. Nu sunt multe lucruri ştiute, dar există poate mai mult de două sute de cuvinte şi nume dacice păstrate din antichitate: numele de locuri dacice, nume de persoane, nume de plante dacice şi cele câteva cuvinte care au rămas scrise. Au fost ele stâlcite de scribii greci şi latini, dar nici unul din acestea nu poate fi explicat prin latină. Dacă s-ar fi întâmplat ca limba dacică să fie aceeaşi cu latina, oare nu ar fi scris despre asta grecii sau romanii?

Dacă avem imaginaţie, de ce n-am spune că dacii au fost nemţi? Dimitrie Cantemir, acum câteva sute de ani credea că dacii ar fi fost unul şi acelaşi popor cu saşii din Transilvania: într-adevăr, “daci” seamănă cu “deutsch”. Jordanes îi confunda pe geţi cu goţi şi făcea o istorie comună a geţilor şi goţilor. şi ipoteza asta are cam tot atâta valoare cât cea cu limba latină, cuvintele dacice pe care le ştim nu se pot explica nici cu o limbă, nici cu altă.

Strămoşii noştri trebuie să fie fost măreţi. De ce? Pentru că sunt ai noştri!

Multe din cuvintele despre care se crede că au fost moştenite din limba dacă sunt asemănătoare cu unele din albaneză. Ar putea ca dacii noştri să fie cumva un fel de albanezi? Blasfemie! Strămoşii noştri erau grozavi, cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci, iar descendenţii lor au fondat Imperiul Roman.

De fapt, din felul cum arată acele cuvinte albaneze, se pare că pe vremea romanilor, strămoşii albanezilor şi strămoşii românilor deja vorbeau două dialecte distincte. De fapt, este chiar foarte probabil ca să nu fi existat o “limbă dacă”, ci să fi fost doar un ansamblu de dialecte, posibil destul de diferite între ele, dar înrudite.

Săvescu ne spune că cei care nu-i cred balivernele îşi dispreţuiesc trecutul şi strămoşii. Nu-i aşa. Ce dovadă mai mare de respect este decât cunoaşterea şi acceptarea strămoşilor aşa cum au fost ei? Ce rost are să credem într-o lume fantastică a dacilor care au inventat totul, de la apa caldă la pâinea feliată?

Cum ajung oamenii aici?

Unul dintre lucrurile cele mai interesante în a fi blogger e să vezi ce fel de minunăţii au căutat oamenii pe google să ajungă aici. De exemplu:

  • imnuri dacice — cum singura inscripţie în limba dacă pe care o cunoaştem e DECEBALUS.PER.SCORILO, presupun că fie nu sunt lungi imnurile alea, fie sunt cam repetitive.
  • bazele vindecării cuantice — e genul de frază cu care “bio-energo-terapeuţii” îşi păcălesc pacienţii mai creduli. Nu se ştie dacă există vreo influenţă a efectelor cuantice asupra materiei vii, aşa că cei care spun că vindecă cu fizica cuantică sunt un fel de vraci sau vrăjitoare.
  • fabrică de nasturi — nu-i chiar minunăţie, dar ideea de fabrică de nasturi sună interesant
  • pălărie anii 30 — heh, vreau şi eu o pălărie de-asta!
  • palton cu cordon — s-ar potrivi cu pălăria din anii 30
  • parodii muzicale cu preoţi — trebuie să găsesc nişte veşminte preoţeşti şi să mă apuc să fac parodii pe youtube!
  • şpagă pentru o parohie — vreun tânăr preot vrea să-şi găsească o nouă parohie şi are nevoie de informaţii în legătură cu sumele vehiculate
  • cântece patriotice — în limba dacă, evident!
  • păreri angajaţi despre ibm — părere: IBM-ul e mare, imens. Pentru a înţelege cât de mare e, vezi postul despre mărimea universului, şi împarte totul la doi.
  • teoria cenzuriibla bla bla bla bla blab bla se crede că bla bla bla bla de către stat bla bla bla bla bla
  • mari prezicatori ai lumi — există două tipuri de prezicători: cei care au predicţii greşite şi cei care scriu lucruri atât de vagi încât orice s-ar întâmpla, se poate interpreta că au avut dreptate. Marii prezicători fac parte din a doua categorie.
  • Cum mai e şi Apple


    Din lumea Windows, Appliţii par a fi nişte fanatici ciudaţi care îşi expun cu îngâmfare preferinţele lor în materie de calculatoare cu design deosebit şi preţ piperat. După vreo şase luni ca utilizator de Apple şi Mac OS X, am ajuns la concluzia că au dreptate când privesc astfel Windowsul şi Linuxul.

    Apple îşi produce şi hardwareul şi softwareul, ceea ce e un mare avantaj: nu există astfel niciun fel de probleme legate de compatibilitate, totul merge perfect. Aici nu poţi să dai vina pe programatorii de la Windows sau Linux, pentru că acolo este o varietate mult mai mare de configuraţii hardware.

    Despre UNIX se spunea că are o interfaţă prietenoasă cu utilizatorii, dar doar cu acei utilizatori care-i plac lui. Mac OS X, deşi o formă de UNIX, mai exact BSD, este prietenos cu toată lumea. De fapt, cea mai mare diferenţă faţă de celelalte sisteme de operare este că fiecare detaliu în interfaţă a fost gândit îndelung să fie cât mai simplu şi cât mai ergonomic. Poate că e adevărat că dacă avem de făcut prea multe alegeri, devenim mai nefericiţi, iar în Apple reuşeşte astfel să-şi facă userii mai fericiţi.

    Dar asta nu înseamnă că poţi să faci mai puţine cu un Mac, ci doar că totul e gândit altfel, să te ajute. Securitatea nu e gândită ca la

    Partea rea e că nu e chiar atât de mult software pentru Apple, neputând să rulezi applicaţii Windows, iar pe unele de Linux teoretic este posibil, dacă le recompilezi. Dar se găseşte software pentru aproape orice lucru.

    MacBookul Pro al meu are şi tastatură românească! Însă, spre deosebire de Windows şi Linux, foloseşte variantele corecte ale literelor “ş” şi “ţ”, adică cele cu virgulă dedesupt, nu cu sedilă. E frumos când se respectă standardele, dar Microsoftul nu le respectă: în multe cazuri, Windowsul nu are caracterul acesta în fonturile sale şi chiar în cazurile în care există fonturi, uneori Internet Explorerul nu le poate afişa pe pagini web. Mai e problema cu învăţatul layoutului. În Windows, folosesc pentru diacritice româneşti un layout special, dar chiar dacă aş fi folosit cel standard, tot ar fi fost puţin diferit.

    Pentru a-l suferi mai uşor pe Steve Jobs de la Apple (cel care e mai îngâmfat decât toată comunitatea Apple la un loc), există un blog foarte amuzant numit Fake Steve’s Blog.

    Dar îl putem ierta pe Jobs… Pe prima pagină a manualului scrie că “Tu şi Macul tău aţi fost făcut unul pentru altul”. Poate aşa o fi.

    Cuvinte ţigăneşti

    Sunt puţine cuvinte ţigăneşti în română, majoritatea însă sunt în argou. De fapt, nu e ceva neobişnuit ca pentru o limbă, argoul să conţină cuvinte ţigăneşti: ele se găsesc nu numai în limbile din estul Europei, ci şi la cele din vest, mai ales în Spania şi Anglia. (spre deosebire de francezi care au argoul arabizat).

    Evident, termenii împrumutaţi nu sunt prea filozofici, însă sunt trei cuvinte pentru a fura (a ciordi, a mangli, a şuti), două pentru a bate (a cafti şi a mardi), două cuvinte pentru bani (lovele şi biştari), superlative (nasol, mişto, şucar) şi termeni sexuali.

    Aici este o listă cu 44 de cuvinte de origine ţigănească. Unele sunt folosite chiar des, altele mai puţin. Majoritatea sunt luate din dex. Probabil că mai sunt şi altele, de care nu am auzit. Dacă ştii unele noi, scrie un comentariu!

    Cât de mare e universul?

    Douglas Adams ne spunea că poţi să crezi că drumul până la farmacie e lung, dar distanţa asta e floare la ureche în comparaţie cu universul.

    Are dreptate.

    Universul e imens, dar totuşi finit. Woody Allen era liniştit de această mărginire a universului, pentru că ştia că dacă a pierdut ceva, trebuie să-l găsească până la urmă.

    De fapt şi Pământul nostru e destul de mare. 40.000 km la ecuator, dar asta e puţin în comparaţie cu distanţa până la lună, 384.000 km sau nimic în comparaţie cu ce până la Soare: 150.000.000 km.

    Însă Pământul e foarte aproape de soarele nostru. Pluto, de exemplu, este la o distanţă de 40 de ori mai mare.

    Distanţele în cadrul sistemului solar iarăşi sunt foarte mici, în comparaţie cu cele dintre stele: cea mai aproape stea, Proxima Centauri, e la o distanţă de 260.000 de ori mai mare decât distanţa Pământ-Soare, sau de o sută de milioane mai mare decât distanţa Pământ-Lună.

    Iar Soarele şi Proxima Centauri sunt doar două stele oarecare. În galaxia noastră, Calea Lactee, sunt vreo două sute de miliarde de astfel de stele.

    Iar galaxia noastră iarăşi e o galaxie obişnuită: sunt miliarde alte galaxii, fiecare formate din miliarde de stele în partea din univers pe care o putem vedea.

    Iar noi nu putem vedea decât o mică parte din univers, din cauza expansiunii şi a vitezei limitate a luminii.

    Eh, multe de explorat, dar mai înainte trebuie inventată propulsia cu warp din Star Trek.

    Expansiunea universului

    Obiectele se măresc, spaţiul dintre ele se măreşte şi el, de fapt spaţiu apare din nimic în tot universul. Poate veţi spune că ăsta e motivul pentru care călătoria cu trenul până la mare a durat mai mult anul ăsta. Dar nu, materia are forţe nucleare şi gravitaţionale destul de puternice pentru a se menţine în starea în care este, aşa că mărirea dimensiunii fundului unei fete are sigur alte cauze.

    Distanţa până la băcănia din colţ rămâne aceeaşi, distanţa până la soare la fel, precum şi cea până la centrul galaxiei. Vor fi mărite însă distanţele unde forţele gravitaţionale nu mai sunt puternice. Adică galaxiile de obicei se îndepărtează unele de altele, tocmai datorită acestei expansiuni a universului. Majoritatea galaxiilor pe care le vedem se depărtează de noi: la multe galaxii, lumina pe care o vedem suferă o “deplasare spre roşu” pe spectru.

    Nume vechi româneşti

    Elementele antice în onomastica românească sunt aproape inexistente. Mă refer aici la prenumele care au rămas în limba română pe parcursul evoluţiei ei, din antichitate până acum, nu la numele latine precum Traian, Virgil, Corneliu, Liviu, Titu, Ovidiu, Tiberiu, etc. care au fost împrumutate în secolul XIX.

    Vechimea unui cuvânt nu e greu de aflat de obicei: toate cuvinte din română au suferit aceleaşi schimbări fonetice. Dacă nu au fost aplicate aceste schimbări, înseamnă că acele cuvinte au fost împrumutate mai târziu.

    Majoritatea numelor româneşti fie sunt slave, precum Radu, Bogdan, Răzvan, fie greceşti, ungureşti sau împrumuturi mai recente. Multe dintre numele creştine standard folosite curent în ziua de azi au fost preluate de la greci prin intermediul slavilor: Vasile, Ilie, Nicolae, etc.

    Dar nu avem şi nume de-ale noastre, vechi şi neaoşe româneşti, de dinainte de a-i întâlni pe slavi şi pe greci?

    Câteva avem, nume creştine vechi preluate direct din latină, dar nu prea sunt în uz curent: Nicoară < Nicolas, Georgiu/Georz < Georgius, Pătru < Petrus; Medru < Dimitrius, Îndrea < Andreas. Însă din limba dacă nu avem nici măcar un nume păstrat.

    Ce s-a întâmplat cu pletora de vechi nume latineşti, nimeni nu ştie. S-au pierdut în negura timpului. Este o minune că limba noastră latină s-a păstrat, dar atât de multe elemente de cultură latină s-au pierdut.

    Slavii în istoria României

    O parte destul de neglijată în istoria României este influenţa slavilor: nu neapărat influenţa ţărilor slave, precum Rusia sau Polonia sau influenţa liturghiei slavone, ci influenţa populaţiei slavice care trăia pe terioriul ţării noastre, coabitând cu românii.

    Dovezi că au fost slavi pe aici sunt destule: fiecare judeţ din România are nume de locuri de origine slavă, mai multe sau mai puţine, dar există. De exemplu, fieful Miticălandiei, Judeţul Ilfov are un nume clar slav, iar locuri cu nume slave prin acest mic judeţ sunt destule: Ciorogârla (“râul negru”, nu are nici o legătură cu ciorile), Snagov (de la сняг, adică zăpadă), Ciocovaliştea, Colentina, Jilava etc.

    Coabitarea nu e nici ea greu de dovedit: slavii îi numeau pe români “vlahi” (cu o formă de plural “vlas”), iar locurile în care locuiau “vlăsii”, uneori astfel de nume slave ale localităţilor care erau româneşti au rămas. Există astfel de toponime prin mai toată ţara: Vlăşcuţa (Argeş), Vlaha (Cluj), Vlahii (Constanţa), Vlăsceni (Dâmboviţa), Vlaşin (Giurgiu), Vlăhiţa (Harghita), Vlaşca (Ialomiţa), Moara Vlăsiei (Ilfov), Voloşcani (Vrancea), etc. Poate părea ciudat că în unele cazuri nu există vreo localitate slavă la mai puţin de câteva sute de km, dar slavii au locuit prin mai toată ţara înainte de a fi asimilaţi de români.

    Şi ce am luat de la ei? Păi cam de toate: cuvinte, expresii, proverbe, folclor, mitologie, elemente de port tradiţional, tradiţii de orice fel, de la întâmpinarea cu pâine şi sare până la mâncatul colivei şi cozonacului şi de la zmei la vârcolaci. Probabil că jumătate din tot ce considerăm pur românesc este împrumutat de la slavi, dar de multe ori adaptat şi îmbunătăţit.

    A existat o perioadă în care aşa-zişii patrioţi credeau că tot ce e românesc trebuie să fie de origine latină (până şi toponimele slave se explicau ca fiind latine, de exemplu Craiova ca venind din Castranova, iar Slatina ca fiind din latinescul Salatina), dar acum e mai la modă ca totul să fie moştenire de la daci.

    De fapt, în multe domenii, ce am moştenit de la daci şi romani este insignifiant în comparaţie cu ce am împrumutat de la slavi. Puţine mituri şi obiceiuri s-au păstrat de la romani, şi chiar şi mai puţine de la daci. E adevărat că sunt unele părţi originale, dar nu par a fi moştenite din antichitate, iar asocierea lor cu puţinul pe care-l ştim despre daci este wishful thinking.

    E greu de spus ce minunăţie i-a făcut pe români să-şi uite atât trecutul (a trebuit să împrumutăm până şi cuvântul Roma de la slavi, “Râm”), cât şi mai toată cultura de origine latină. În orice caz, nu a fost din cauza unui timp de pace şi prosperitate.