Cineva spunea odată că în curând, un computer va câştiga un premiu Nobel, şi, glumea sperând că nu va fi premiul Nobel pentru Literatură. Inteligenţa artificială e o posibilitate reală, însă nu este chiar clar când va fi ea. Prin anii ‘60 erau entuziaşti cercetătorii din acest domeniu, însă şi-au dat seama repede că rezultatele cercetării erau departe de ceea ce este inteligenţa.

Însă timpul a trecut, iar calculatoarele devin din ce în ce mai performante în celebra scară exponenţială a lui Moore, care prezice (dacă va rămâne valabilă, cum a fost în ultimii 40 de ani) că în 15-20 de ani, microprocesoarele vor avea putere de calcul mai mare decât a creierului uman.

Ce se va întâmpla după asta? Calculatoarele vor putea crea singure alte calculatoare mai performante, într-un ciclu din ce în ce mai rapid. Unii prezicători ai viitorului numesc asta “singularitate”, adică nu se poate spune ce va urma, deoarece schimbările vor fi extreme în timp foarte scurt. Dintr-o dată vom afla cum să călătorim instant între o stea şi alta şi secretele vieţii? E greu de spus.

O variantă ar fi stabilizarea cunoaşterii la un anumit nivel, care nu poate fi trecut nici măcar de gândirea unui supercomputer, o barieră pentru care ar fi nevoie de materia dintr-o întreagă galaxie să fie pusă la lucru ca să fie trecută.

Sau, dacă intrăm în science-fiction, ar putea exista o răscoală a computerelor (”roboţilor”) împotriva omenirii.

În orice caz, vom avea timpuri interesante. Apropo, cică se spune că un blestem vechi chinezesc este “fie ca tu să trăieşti în timpuri interesante”.

Taxele au fost probabil inventate odată cu monedele, dar este sigur că odată cu taxele, s-a inventat şi evitarea taxelor.

Pe vremea romanilor, un istoric de-al lor spunea că unii cetăţeni romani preferă să trăiască printre barbari decât să plătească taxele imperiului. Este destul de probabil ca descendenţii acelor romani să fie chiar contribuabilii români.

Şi prin evul mediu, evitarea plătirii taxelor era un sport destul de popular: din motivul acesta, acum se găsesc şi români prin Transnistria, care era dincolo de graniţele principatului Moldovei şi departe de perceptorii acestuia. Au existat însă şi paradisuri fiscale pe la noi prin ţară, numite “slobozii“, care erau de fapt locuri care se dorea a fi colonizate, şi pentru a încuraja oamenii să se stabilească acolo, satul sau oraşul era scutit de toate taxele.

Dar nu numai pe la noi au fost evazionişti: Statele Unite s-au născut după un incident împotriva taxelor excesive ale Imperiului Britanic: Partida de Ceai de la Boston de la 1773.

Evitarea taxelor se practică cu succes şi în zilele noastre, însă a apărut şi varianta evaziunii la distanţă, prin paradisuri fiscale, dar mai rămâne încă valabil exilul fiscal: de exemplu, cântăreţul rock francez Johnny Hallyday, care petrece jumătate de an în Elveţia, pentru a nu plăti taxele (mai mari) din Franţa.

Variante mai puţin ortodoxe de evitare a taxelor apar prin literatură: în Ghidul autostopistului galactic al lui Douglas Adams, întâlnim un cântăreţ rock, Hotblack Desiato, care îşi petrece un an mort din motive fiscale.