Împreună cu multe alte concepte din vest importate şi la noi în ţară, a venit şi Libertarianismul, numai că, aşa cum şi alte concepte au fost înţelese greşit. Libertarianismul nu înseamnă întocmai “fac ce vreau eu”, ci există şi o limitare: libertatea celorlalţi, pe care n-am voie să o încalc.

Un exemplu l-am întâlnit la un blog românesc în engleză numit în mod stupid Blog Bucharest — Europe’s Worst Capital. Autorul blogului se proclamă “libertarian”, dar reuşeşte să încalce cele mai importante două principii de bază ale libertarianismului:

1. Respectarea libertăţii celorlalţi
   

   As an occasional smoker and full-time libertarian I do not welcome anti-smoking legislation.

   Nefumătorii au dreptul să nu respire fumul toxic al altora. Ripostele de genul “să stea acasă dacă nu le place fumul” contravin tocmai esenţei libertarianismului: îmi limitează mie, ca nefumător, libertatea de a alege.

2. Respectarea proprietăţii celorlalţi, linkuind un site al firmei “Gabriel Resources” în legătură cu Roşia Montană. Pentru ca acel proiect să demareze, este nevoie ca statul român să desproprietărească anumite persoane care nu vor să-şi vândă casele şi terenurile firmei Gabriel.

Răbdarea timpului a lui John Brunner, scrisă în 1965.

Un science-fiction destul de clasic, în care are nişte elemente anti-rasiste, universaliste şi pacifiste. Nu este nici pe departe o capodoperă, dar are destule elemente care să-l facă interesant de citit.

Pământenii au construit nave spaţiale cu viteză supraluminică şi au colonizat două planete (fiecare cu specificul şi scopul ei), întâlnind şi alte forme de viaţă inteligente extraterestre. Una dintre colonii vrea să renunţe la subordonarea pământului şi se pregăteşte pentru a deveni lumea cea mai dezvoltată tehnologic. Elita pământului, în loc să lupte împotriva acestui fenomen, chiar învaţă din istorie (vezi Războiul de Independenţă al Statelor Unite) şi încearcă să asigure o tranziţie cât mai lină şi lipsită de tulburări, atât pentru bătrânul Pământ cât şi pentru dinamica lume nouă.

Cele două lumi noi, deşi prezentate foarte sumar, apar ca un fel de utopii/distopii: Prima, Viridis (”verde” în latină) e o utopie patriarhală, cu o cultură deosebită, dar un stil de viaţă mai spartan decât pe Pământ, cu muncă fizică multă, din cauza lipsei maşinilor. A doua, Stellaris (”stelar, aparţinând stelelor” în latină) pare o utopie tehnologică, dar cam periculos de militaristă în concepţii: fiecare la locul lui are planificat ce trebuie să făcă.

Tehnologia nu e foarte diferită de ce avem astăzi, în afară de câteva chestii, precum navele spaţiale, şoselele automate şi reprogramarea psihică a criminalilor. Un singur aspect e mai interesant: cel al calculatoarelor, eroul principal amintind odată că îi plac persoanele care nu se mulţumesc cu informaţiile culturale găsite în memoria calculatoarelor, ci au propria bibliotecă cu cărţi adevărate acasă. Aici chiar a fost profetic: sunt destui care nu mai citesc acum, în era internetului.

Unul dintre personaje, Tinescu, este român şi de câteva ori ni se mai spune că înjură în româneşte. Românii nu sunt foarte des întâlniţi în sci-fi, dar mai apar din când în când:

Situri precum Now and then ne prezintă cum arată anumite clădiri acum şi de demult. Dar există şi multe cazuri în care nu mai există clădirea pentru a avea cu ce să comparăm.

Piaţa Unirii, 1927

Dinspre Piaţa Unirii spre Izvor, 1927

Au trecut 80 de ani de când a fost făcută această fotografie de ansamblu a malurilor Dâmboviţei şi puţine din clădirile care se pot vedea se mai găsesc şi astăzi. În locul blocurilor din Centrul Civic şi Unirii se găseau nişte clădiri negustoreşti cu 2-4 etaje. Mai înspre Calea Victoriei se aflau (şi încă se află) clădiri de inspiraţie franceză într-un stil mai clasic şi mai european. Spre sud se văd nişte case individuale, însă nu foarte mici, deşi o trecere spre mahalale se observă în josul extrem al pozei.

Se văd şi vreo câteva piaţete, puţine însă, dar totuşi, mai multe decât în momentul de faţă, când Bucureştiul este un oraş anti-pietonal prin excelenţă. Mai apar în imagine şi vreo două mănăstiri, fortificate, care erau deseori folosite atât pentru apărare, cât şi ca hanuri.

Însă anumite lucruri au rămas la fel ca pe vremuri: în sud se văd câteva depozite şi instalaţii industriale, în timp ce nordul este mult mai înverzit, iar casele sunt mai rarefiate. Se vede chiar şi marginea oraşului, care era mult mai aproape de centru decât acum.

Click pentru a downloada imaginea în întregime (1.4 MB)

Cum să scrii cu diacritice româneşti cu o tastatură englezească. Varianta cea mai simplă ar fi să foloseşti layoutul oferit în mod implicit de Windows, dar aşezarea tastelor este neobişnuită şi multe caractere speciale nu pot fi accesate uşor. Aceasta este cu atât mai importantă pentru programatori, care au nevoie de astfel de caractere. Însă Microsoft ne oferă un mic progrămel numit Keyboard Layout Creator, cu care putem să ne aşezăm noi tastele cum vrem.

Dacă nu avem timp de aşa ceva, mai avem o şansă: downloadează acest fişier (layout.zip), dezarhivează-l, rulează Layout04.msi, iar apoi din Control Panel → Regional and language options → tabul Languages → Details → se poate adăuga (Add) un nou layout numit “Romanian (Bogdan)”. După ce este selectată acest layout, se poate scrie:

Bătălia Internetului
Parte din Războiul pentru eliberarea informaţiei şi puterii de decizie
Scenă de luptă dintre piraţii care downloadează muzică şi companiile muzicale.
Dată 1999-2020 Loc Lumea largă Rezultat Instaurarea democraţiei electronice
Combatanţi
Poporul electronic	Guvernul analogic
Comandanţi
Richard Stallman, Linus Torvalds, Jimbo Wales, alţii	CEO-ii corporaţiilor politicieni corupţi
Forţă
miliarde de persoane companiile inovatoare	mii de avocaţi companiile reacţionare
Victime
necunoscute	necunoscute

Bătălia internetului se referă la bătălia susţinută la nivel global împotriva guvernelor şi corporaţiilor care vor să-şi păstreze şi în era digitală vechile priveligii.

Poate că aşa va începe un articol din Wikipedia despre această luptă, care deja a început. Este greu de precizat care va fi scara conflagraţiei şi cât de greu vor renunţa guvernele şi marile corporaţii, dar rezultatul este unul singur. S-a dovedit de multe ori că nu se pot opri inovaţiile tehnice prin mijloace legislative.

Despre ce este vorba în acest război? În primul rând despre eliberarea cunoaşterii şi informaţiei, în toate variantele lor. Internetul ne oferă posibilitatea de a avea acces instantaneu la orice informaţie a umanităţii, orice cântec, orice carte, orice film creat vreodată. Însă în cele mai multe cazuri este ilegal: a oferi aproape orice operă creată în ultimii o sută de ani este contrar legii dreptului de autor.

Cu toate acestea, în subteran există tehnologii P2P (de exemplu DC++, BitTorrent), care permit împărtăşirea (shareuirea) cu alţii a acestor informaţii: muzică, filme, e-cărţi. Guvernul şi marile corporaţii nu stau cu mâinele în sân văzând cum puterea lor — care vine tocmai din desfacerea fizică (CD-uri, DVD-uri, cărţi de hârtie) a informaţiei — poate fi pierdută. De aceea, există ofensiva RIAA, care a dat în judecată zeci de mii de persoane, pentru a speria şi a descuraja P2P-ul.

Rezultatul însă nu este pe măsura aşteptărilor marilor corporaţii: mai mult de jumătate din internauţi downloadează muzică şi filme. Aici este ceva interesant: s-a ajuns ca să fie mai mulţi care să NU respecte acea lege decât cei care o respectă. În mod normal, într-o democraţie adevărată, s-ar schimba legea după dorinţele poporului, dar, deh…

Cum legea nu se poate schimba, este posibil să se creeze o cultură alternativă liberă: Linuxul ca reacţie la restricţiile Windows, Wikipedia ca reacţie la enciclopedii non-free precum Britannica şi Encarta. La muzică, de asemenea există muzica indie (cu publisheri independenţi şi atitudinea do-it-yourself), care din nefericire e cam puţin cunoscută în România.

În al doilea rând, partea care e cea mai importantă: power to the people! Blogurile, Wikipedia, Myspace, Youtube: utilizatorii obişnuiţi deja pot să creeze conţinut, iar vocea lor poate fi făcută simţită. Acest fapt a fost deja recunoscut de revista TIME, care a acordat titlul de Persoana anului 2006 ŢIE, adică internautului.

Acesta este doar începutul: va urma democraţia virtuală pe internet: niciodată nu a fost mai uşor ca poporul să fie consultat. E doar o problemă de timp până când se va schimba paradigma politicii, iar comunicaţiile prin internet vor avea un rol central.

Succes cu revoluţia digitală şi ne vedem la următoarea: Revoluţia Inteligenţei Artificiale sau Singularitatea Tehnologică. Până atunci, browsing şi blogging plăcut!

Inevitabilul s-a produs: România a făcut încă un pas spre o cenzură religioasă de evul mediu: a fost votată noua lege a cultelor, care la propunerea cultului musulman (şi cu susţinerea tuturor celorlalte culte), are un paragraf care interzice defăimarea religioasă ofensa adusă simbolurilor religioase. Adică probabil ceva asemănător cu ce găsim în ţări precum Iran.

Legea este destul de neclară pentru a nu spune ce înseamnă defăimarea religioasă, dar în orice caz este o piedică la libera exprimare. Cei mai afectaţi vor fi artiştii (care au parodii asupra religiei) cât posibil şi ziariştii care investighează anumite biserici. Dacă un ziarist afirmă că pentru ca un preot ortodox să obţină o parohie în Bucureşti trebuie să plătească o şpagă de 15.000 €, o fi oare aceasta o defăimare a BOR ? Sau poate chiar teoria evoluţiei să fie cenzurată: teoria contrazice destule lucruri scrise în Biblie: afectează credibilitatea ei şi poate fi o defăimare, nu? (vezi Rusia)

Ceea ce este şi mai uimitor este că un singur deputat a votat împotrivă, iar presa mainstream abia a menţionat incidentul.
Legături: Humanism.ro, Liberalism.ro

Astăzi eram într-un anticariat şi observ ceva ciudat: unul dintre clienţi, un domn în vârstă de peste 60 de ani vorbea într-un accent cu adevărat ciudat: nu era un accent regional, care se aude uneori prin Bucureşti: era accentul pe care l-am mai auzit doar în anumite înregistrări mai vechi. Probabil acesta era accentul obişnuit al intelectualităţii bucureştene de dinainte de război şi care s-a pierdut odată cu venirea comuniştilor şi schimbarea intelectualităţii cu una nouă, proletară, care a venit cu propriul accent. În orice caz, este surprinzător că acest accent s-a păstrat şi în condiţiile în care aproape nimeni nu-l mai foloseşte şi în era televizorului, care omogenizează toate accentele într-o formă neutră.

Însă şi îmbrăcămintea era discordantă cu secolul XXI din jur la acea persoană: un palton cu cordon şi două rânduri de nasturi, o geantă a cărui model probabil nu se mai fabrică de zeci de ani şi o pălărie a cărei formă (foarte rotundă şi cu boruri late) aminteşte de anii ‘30, sau poate de agenţii FBI din anii ‘50, iar în zilele noastre este o apariţie foarte rară — chiar pălăriile sunt foarte rar folosite.

Acea persoană căuta o carte anume pe care n-a găsit-o. O fi fost oare un călător în timp care s-a întors dezamăgit şi fără carte în timpul lui?